Mitul fabricilor lui Ceaușescu: adevărul pe care nu vor să-l audă nostalgicii comunismului

Una dintre cele mai mari manipulări care persistă în memoria colectivă este mitul conform căruia, pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu, România „avea fabrici și uzine”, „avea industrie” și „fiecare român avea serviciu”. Nimic mai fals.

Da, existau fabrici, existau uzine, dar întrebarea reală este cum existau și datorită cui.

Industria românească – construită din mila Occidentului

După 1968, când Ceaușescu a încercat să se arate „independent” față de Moscova, Occidentul a decis să nu lase România să se prăbușească complet și i-a vândut licențe, patente și tehnologii deja depășite. Așa au apărut marile „simboluri” industriale ale comunismului românesc – toate cu tehnologie importată din Vest:

• Dacia Pitești – Renault, Franța
• Camioanele Roman Brașov – MAN, Germania
• Autobuzele Rocar – MAN, Germania
• Tractoarele Brașov – Fiat, Italia
• Oltcit Craiova – Citroen, Franța
• Petromidia Năvodari – UOP, SUA
• Oltchim Râmnicu Vâlcea – licențe Germania, Franța, Italia
• Electroputere Craiova – generatoare Siemens Germania, locomotive ABB Suedia-Elveția
• Elicoptere IAR – Aerospatiale, Franța
• Frigidere Arctic Găești – Thompson, Franța
• Mașini de spălat Albalux – SanGiorgio, Italia
• Radiouri Tehnoton Iași – Grundig, Germania
• Biciclete Pegas – Columbia, SUA
• Calculatoare CIP – Sinclair Spectrum, UK
• Felix PC – licență IBM PC, SUA
• Mopede Mobra – Motobecane, Franța
• Promex Brăila – excavatoare Liebherr, Germania

Lista poate continua mult și bine. Realitatea crudă: nimic nu era inventat aici. Totul era cumpărat la mâna a doua, la prețuri accesibile, ca să nu moară România de foame și întuneric.

Fără acest ajutor occidental, România comunistă ar fi intrat în colaps economic cu mult înainte de criza din anii ’80. Rusia nu ne-a dat nimic – doar ne-a jefuit: aurul BNR, resurse, teritorii, oameni deportați.

„Toată lumea avea serviciu” – o minciună toxică

O altă aberație repetată obsesiv de nostalgici: „pe vremea aia, tot românul avea serviciu”. Da, dar de ce fel de serviciu vorbim?

• În realitate, majoritatea „locurilor de muncă” erau de formă, cu oameni plătiți să bifeze condica și să piardă vremea.
• Productivitatea era la pământ: în multe fabrici, din 3 angajați doar unul chiar producea ceva. Restul erau acolo „să fie plătiți”.
• Consecința? Prețuri uriașe, lipsă de bunuri, inflație ascunsă și o calitate mizerabilă a produselor.

Exemple clare:

• O Dacia 1300 în 1989 costa 27 de salarii medii.
• O Dacia Logan astăzi costă 14 salarii medii. Și nu mai vorbim de diferența de calitate și siguranță.
• 1 kg de zahăr era 12 lei atunci, azi e 5 lei.
• 1 litru de benzină era 9 lei, azi e 7 lei.
• 1 kg de ulei era 14 lei, azi e 7 lei.

Pe scurt: viața era mult mai scumpă și mai grea, doar că oamenii nu aveau acces la informație și erau obligați să tacă.

Occidentul vs. Rusia: direcția clară

Toată „gloria industriei socialiste” era construită pe tehnologii occidentale. Rusia nu ne-a oferit nimic, doar ne-a ținut în sărăcie și frică.

De aceea, întrebarea este simplă: vrem să mergem spre modelul rusesc, unde economia e prăbușită, PIB-ul pe cap de locuitor e de 10.000 USD, iar salariul mediu e sub cel din România? Sau vrem să rămânem ancorați în Occident, acolo unde România a reușit, din 1989 încoace, să își crească PIB-ul de peste 7 ori și unde standardul de viață e incomparabil mai bun?

Diferența e aceeași ca între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Una e prietenă cu Rusia, alta cu SUA. Una moare de foame, alta produce Samsung, Hyundai și K-pop.

Când mai auzi pe cineva suspinând după „uzinele lui Ceaușescu” sau după „vremurile când toți aveam serviciu”, amintește-i un lucru simplu: tot ce admira atunci era, de fapt, importat din Occident.

Nostalgia după comunism nu e altceva decât o nostalgie după niște iluzii. România a supraviețuit datorită Vestului, nu datorită Estului. Și viitorul nostru e tot acolo, nu lângă o Rusie care a adus doar moarte, jaf și subdezvoltare.