efainlacluj.ro

O noua mini-garsoniera din Cluj, subiect de glume in toata tara. Cat costa si cum arata. FOTO

O garsonieră minusculă din Cluj a intrat în atenția internauților care se distrează copios pe seama anunțului, dar mai ales a condițiilor oferite pentru 1.150 de lei, echivalentul a 230 de euro, atât cât este chiria.

Garsoniera scoasă la închiriat pe grupul de Facebook Piata de Cluj are o suprafață de doar 11 mp, „cât o debara”, așa cum au remarcat imediat internauții. Imediat, oamenii au numit-o „garsoniera-debara” sau și mai simplu, direct debara. Acest lucru nu îl împiedică pe proprietar să solicite o chirie lunară de 1.150 de lei, echivalentul a 230 de euro.

Ținând cont de condițiile oferite, suma este mare chiar și într-un oraș în care piața imobiliară a luat-o razna în ultimii 20 de ani și în care chiriile și prețurile apartamentelor rivalizează cu cele din marile capitale europene. 

În fotografiile postate se vede o cămăruță minusculă, cât o cutie de chibrituri, aglomerată în care mașina de spălat este înghesuită lângă dulap și totul pare a fi o miniatură.

“Închiriez garsonieră de 11,4 mp, ideală pentru un student datorită cheltuielior mici la întreținere. Este situată într-o zonă foarte bună și liniștită, mai exact pe strada Gruia nr. 28, cu baie proprie. Se află la 5 min de mers pe jos de centrul orașului și în apropierea facultăților de pe strada Horea, iar supermarket-urile și stația de autobuz sunt la 100 m, recent renovată!!! Este dotată cu: frigider, tv, mașină de spălat haine, cuptor cu microunde și plită electrică. Se poate ocupa de la 1 octombrie”, este anunțul buclucaș care le-a ridicat mingea la fileu internauților cu simțul umorului. Ironiile acestora nu s-au lăsat prea mult așteptate.

„Ce s-a ținut acolo, cucuruz?”, a întrebat cineva. „La închisoare am avut mai mult loc”, a „înțepat” altcineva. „Să închiriezi o debara cu 1.150 de lei și să zici că ai cheltuieli mici. Poi, boss, chiria e mare!”, a adăugat un alt internaut.

Read Previous

Magazinele Cora din Cluj si Bucuresti livreaza cumparaturi prin Fan Courier in maxim 90 de minute

Read Next

Banca Transilvania a lansat incasarile instant in euro. Singura banca din Romania cu aceasta facilitate