Atunci când datoria ii cheama, pompierii clujeni trateaza cu grijă fiecare intervenție! 🫡
Noaptea trecută, pompierii de la Detașamentul 2 au fost solicitați la o misiune care i-a înduișat. Inițial, n-au primit prea multe informații. Li s-a spus doar că un mistreț e blocat într-o curte. Astfel, salvatorii s-au grăbit să ajungă pe strada Mirăslău din Cluj-Napoca.
„Chiar ne gândeam pe drum cum să procedăm, fiind vorba despre un animal mare, posibil agresiv”, povestește comandantul de echipaj, plutonierul adjutant Banai Mihai. 👩🏻🚒
🐗🐗 Imediat ce s-au dat jos din autospecială, pompierii au realizat că misiunea va fi total diferită. Din apropiere s-a auzit guițatul unor mistreți speriați. Mare le-a fost mirarea să vadă doi pui de mistreț căzuți într-un canal adânc de doi metri.
„Ce mici sunt! Nu-i problemă, băieți! Să trecem la treabă”, a spus comandantul.
În sprijin au venit jandarmii, un activist de la Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului – OPMCB, precum și colegii de la Detașamentul 1, care au adus o cușcă specială pentru animalele sălbatice. Împreună au scos purcelușii și i-au eliberat în pădure.
Mai departe, filmarea vorbește de la sine! 🥰⤵️