efainlacluj.ro

Pozitia rectorului UBB, Daniel David, privind presupusa greva din educatie.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, și-a exprimat recent poziția cu privire la preconizata grevă din educație, într-un mesaj adresat comunității UBB. Într-o scrisoare deschisă către membrii comunității universitare, dar și către publicul larg, rectorul a abordat importanța sindicatelor într-o democrație și a subliniat că membrii de sindicat vor urma deciziile luate de organizațiile lor. Cu toate acestea, Daniel David a încurajat ceilalți colegi din UBB să-și exprime propriile gânduri și să se ghideze de valorile comune ale comunității în astfel de situații.

În ceea ce privește poziția sa personală, rectorul UBB a menționat că nu este membru de sindicat, dar susține ideea creșterii salariale atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel universitar. El consideră că o astfel de măsură este necesară pentru a restabili prestigiul educației în societate, mai ales în ceea ce privește gradele didactice/de cercetare mici, personalul auxiliar și nedidactic/administrativ. Cu toate acestea, Daniel David a subliniat că după asigurarea unui nivel comun decent de salarizare, trebuie să fie discutate și diferențieri salariale pe baza de merit/performanță, întrucât el promovează excelența și meritocrația în mediul academic.

“Dragi membri ai comunității UBB,

Mai mulți dintre voi sau oameni din afara UBB, inclusiv jurnaliști, m-au întrebat despre poziția UBB față de preconizata grevă din educație.

Sindicatele au rostul lor într-o democrație. Probabil că membrii de sindicat vor urma decizia sindicatului. Ceilalți colegi din UBB se pot proiecta individual, autonom, ghidați de valorile comune ale comunității noastre, așa cum am încurajat mereu în situații similare.

Poziția mea individuală este următoarea:
Eu nu sunt membru de sindicat, dar susțin ideea sindicală de acum a creșterii salariale în preuniversitar și în universitar (aici, după mine, mai ales pentru gradele didactice/de cercetare mici, pentru personalul auxiliar și nedidactic/administrativ). Numai așa putem restaura statutul de prestigiu al educației în societate! Ca om care susține excelența și meritocrația în mediul academic, cred însă că trebuie discutat apoi și despre diferențieri salariale pe bază de merit/performanță, dar asta, sigur, după ce asigurăm un nivel comun decent de salarizare.

Îmi doresc ca deciziile sindicatului și ale celorlalți colegi să țină cont și de interesele studenților, în final noi fiind aici pentru ei și putând câștiga în prestigiu doar împreună!

Cu prețuire,
Daniel David

P.S. Reamintesc că la UBB am crescut recent salariile personalului nedidactic/administrativ din fonduri proprii, dar nu știu cât timp putem susține asta și este nevoie ca statul să-și asume responsabilitatea pentru prestigiul educației, inclusiv prin nivelul de salarizare.”

Read Previous

Masa lunga de zeci de metri si parada superba de Zilele Clujului. Galerie FOTO

Read Next

Farul Constanta bate Steaua in penultima etapa si este noua campioana a Romaniei la fotbal.