Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
𝙋𝙧𝙚ț𝙞𝙤𝙨𝙪𝙡 𝙢𝙤𝙣𝙪𝙢𝙚𝙣𝙩 𝙞𝙨𝙩𝙤𝙧𝙞𝙘 𝙙𝙞𝙣 𝙎𝙩𝙧𝙖𝙟𝙖
Ascuns printre dealurile din dreapta drumului ce leagă Clujul de Huedin, Staja este un sat cu o istorie îndelungată, pe alocuri zbuciumată, ce coboară în timp până la 1216. Totodată, este deținătorul unui lăcaș de cult din lemn de o deosebită valoare arhitectonică și artistică. Biserica, patronată de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, este monument istoric (cu codul CJ-II-m-B-07768 pe Lista Monumentelor Istorice) și domină așezarea prin amplasarea pe o înălțime, în cimitirul satului.
Tradiția orală spune ca edificiul ar fi fost construit în satul Finciu, comuna Călățele, chiar la începutul secolului al XVII-lea, unde a servit ca lăcaș de cult până pe la 1765-1767, când comunitatea de acolo își ridică o biserică nouă, de lemn. Distrus la un moment dat și rămas nelocuit peste un veac, satul Straja tocmai se repopulase și avea nevoie de un lăcaș de închinare, pe care îl aduce din Finciu, încărcat în care, trase de șase perechi de boi. Strămutarea trebuie să se fi produs până în 1796, când se așterne cel mai vechi strat de pictură, păstrat în interior.
În 1806 este chemat aici cunoscutul pictor Dimitrie Ispas să împodobească interiorul cu ansamblu mural, așa cum se deduce din inscripția pe care a lăsat-o. Din analiza fragmentelor de pictură, unii cercetători atribuie mare parte din ansamblul mural, inclusiv iconostasul, la fel de cunoscutului Nistor din Feleac și nu lui Ispas.
Elementul care particularizează acest edificiu, conferindu-i valoarea unui monument de interes național, este modul cum meșterii au realizat altarul semicircular, în încercarea de a imita arhitectura de zid. Pentru aceasta au folosit bârne masive din stejar, cioplite astfel încât să formeze două segmente de semicerc, unite în axul absidei. Raritatea acestui tip de absidă la bisericile de lemn (se păstrează puține în Transilvania) sporește importanța exemplului din Straja.
Pe lângă stejarul folosit la ridicarea altarului, meșterii au utilizat bradul pentru restul construcției. Pronaosul și naosul se înscriu într-un dreptunghi unitar, având în prelungire altarul semicircular amintit, retras cu 30 de centimetri față de naos. Un pridvor fără parapet, pe latura sudică, a fost adăugat probabil la strămutare, când s-au adus și alte modificări. Astfel, s-a adăugat un pronaos pentru un plus de spațiu, edificiul original fiind mai mic și s-a intercalat o bârnă între pereții verticali ai naosului și boltă, pentru supra-înălțarea edificiului. Lemnul de stejar a fost folosit și la construirea turnului clopotniță, scund, având coif octogonal și galerie deschisă cu arcade semicirculare.
Alături de acoperișul unitar, existența a doar două goluri pentru uși la iconostas, stau dovadă pentru vechimea lăcașului.
În inscripția pe care a lăsat-o în altar, la proscomidie, Dimitrie Ispas ne vorbește despre pictura murală, realizată în 1806, alături de ajutorul său, Ștefan: „Cine să vor întâmpla a sluji în această sfântă biserică ca să fie dator a pomeni … Teodor, Io v, Ioan, Dimitrie, Marie, … neamul lor ca și pre dânșii să-i ierte milostivul Dumnezău. Zugrăvitu-s-au acest sfânt altar al doilea …, meșterul zugrav Dimitrie Ispas și Ștefan, 1806. Și fiind preot popa Teodor de la Agârbici cu … Petre. Ficurator a fost T ătar Onisie, bir ăul satului Costea Teodor, sfătul au fost Costea Gheorghe, august în 15”.
Pereţii naosului şi pronaosului au fost placaţi cu tablă, pentru a asigura un plus de căldură în interior, astfel că pictura din partea inferioară a pereților este acoperită. Restul ansamblului de pictură, înnegrită în timp, se mai poate vedea pe peretele vestic al naosului, pe boltă și în altar, dezvăluind stilul și programul iconografic cu care ne-a obișnuit talentatul pictor. Iisus Pantocrator, Sfântul Duh şi Maica Domnului, în medalioane, marchează axul bolții naosului, iar scene din Ciclul Patimilor acoperă restul bolții, la nord și sud.
Pe peretele vestic este așternută scena „Adam și Eva”, alături de pomul cunoașterii. La strămutare, meșterii nu au fost atenți și au montat invers o bârna pe care sunt pictate picioarele celor două personaje, tăind în două compoziția și inversând picioarele. În absidă, se păstrează pictate, pe boltă, „Sfânta Treime” și „Maica cu Pruncul”, precum şi sfinţi ierarhi, pe pereţii verticali.
Iconostasul, care prezintă picturi cu tradiționalele registre: apostolii, proorocii și o Răstignire cu cetatea Ierusalimului, în fundal, datează din 1796, conform unei inscripții păstrate aici. Tâmpla este împodobită cu patru icoane împărătești, pictate pe lemn în secolul al XVIII: „Maica Domnului cu Pruncul”, un „Iisus Pantocrator” din 1767 şi icoana de hram cu „Arhanghelul Mihail”, care ar putea fi opera lui Nechita Zugravul. Sfântul Nicolae (păstrând inscripția de donație: Această icoană au plătit Nicula și Oana și Dumitru/ ani dela XC) îi poate fi atribuită lui Nistor din Feleac, ucenicul primului maestru.
În patrimoniul lăcașului se mai păstrează icoane pe sticlă din prima jumătate a secolului al XIX-lea: „Adormirea Maicii Domnului”, „Botezul” şi o „Răstignire”, alături de un antimis, realizat în același veac.
Păstrând nucleul lăcașului ridicat pe la 1600, dar și penelul a doi pictori muraliști de marcă, biserica de lemn din Straja este, în forma sa actuală, rezultatul unor modificări suferite în timp și a adaptării sale de comunitatea satului la folosirea frecventă.
Preotul ortodox Dumitru Rodilă, cel care păstorește comunitatea încă din 1990, s-a îngrijit de edificiu cum a putut mai bine. În ultimii 15 ani au avut loc diverse lucrări de întreținere a monumentului, de la schimbarea șindrilei și a vechii instalații electrice, până la consolidarea bazei sau amenajarea porții de acces spre biserică. Părintele oficiază slujbă vinerea dimineața, în zilele de iarnă, dar și la marile sărbători. În acest fel, lăcașul, vechi de peste 400 de ani, își duce mai departe menirea de loc de închinare.
Sursa: Traditii Clujene