efainlacluj.ro

Proiectul MĂRIȘENII: Păstrătorii tradiției din Munții Apuseni își învață tinerii să păstreze și să promoveze patrimoniul cultural

𝙋𝙖𝙩𝙧𝙞𝙢𝙤𝙣𝙞𝙪𝙡 𝙘𝙪𝙡𝙩𝙪𝙧𝙖𝙡 𝙞𝙢𝙖𝙩𝙚𝙧𝙞𝙖𝙡 𝙙𝙞𝙣 𝙍𝙤𝙢â𝙣𝙞𝙖, 𝙥𝙧𝙤𝙢𝙤𝙫𝙖𝙩 𝙡𝙤𝙘𝙖𝙡 ș𝙞 𝙞𝙣𝙩𝙚𝙧𝙣𝙖ț𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡 𝙙𝙚 𝘾𝙅𝘾𝙋𝘾𝙏 𝘾𝙡𝙪𝙟

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT), instituţie de cultură care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, desfășoară în această perioadă un amplu proiect, intitulat „𝗠Ă𝗥𝗜Ș𝗘𝗡𝗜𝗜 – 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗲𝘇𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹ă ș𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗼𝘃𝗮𝗿𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹ă 𝗮 𝗽𝗮𝘁𝗿𝗶𝗺𝗼𝗻𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶𝗺𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹”. Prin acesta, instituția face cunoscut, pe plan internațional, patrimoniul cultural imaterial din România, iar pentru cultura tradițională din Zona de Munte a județului Cluj propune soluții de dezvoltare, în armonie cu ceea ce strămoșii au păstrat, creat și au lăsat ca moștenire descendenților, patrimoniu care joacă un rol important în modelarea viitorului.

Proiectul, în valoare totală de 109.651 lei, beneficiază de o susținere financiară nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) de 87.366 de lei și se desfășoară pe durata a opt luni (februarie – septembrie 2023).

Ne dorim ca tradițiile din Zona Munților Apuseni să aibă viitor, printre care și asigurarea continuității obiceiului „Corindatul Junilor” („colindatul de ceată bărbătească”), înscris în lista UNESCO în anul 2014, prin transmiterea lor către tânăra generație, la nivelul comunității din Mărișel. Pentru aceasta am identificat un grup de 30 de elevi dornici să învețe obiceiurile și datinile locale. Astfel, prima parte a proiectului vizează facilitarea dialogului între generații. Pentru locuitorii comunei Mărișel, proiectul reprezintă o ocazie de coagulare culturală, „păstrătorii tradiției” fiind un exemplu pentru comunitate. Grupul folcloric „Mărișana” (membri cu vârsta între 40 și 70 de ani) și elevii Școlii Gimnaziale „Pelaghia Roșu” vor interacționa direct, în cadrul unor ateliere de obiceiuri, meșteșuguri, joc tradițional, povești și muzică tradițională. Prin intermediul acestora, cei vârstnici vor transmite direct cunoștințele către elevii dornici să afle mai multe despre patrimoniul cultural din localitatea lor. De asemenea, în cadrul atelierelor sunt implicați specialiști cu experiență internațională în dezvoltarea artistică a grupului folcloric, pentru ca, în viitor, ansamblul să fie capabil de a reprezenta România pe plan internațional, cu succes.

Cea de-a doua parte a proiectului urmărește promovarea internațională a elementelor de patrimoniu cultural imaterial din România. Este vorba despre cele înscrise pe lista UNESCO, în Inventarul elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, dar și de valorile locale care aspiră la o cunoaștere națională sau internațională. Promovarea va fi realizată prin intermediul unor expoziții, pliante, broșuri, filme documentare și un site web, primul din România dedicat exclusiv patrimoniului cultural imaterial.
Astfel, în luna august a.c., în Cracovia, Polonia, va fi vernisată o expoziție multimedia. Totodată, aici, în cadrul unui eveniment cultural, va fi proiectat filmul documentar-etnografic, intitulat „Corindatul Junilor”, realizat de CJCPCT Cluj în campaniile de cercetare, cu subtitrare în engleză și în poloneză.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Pelaghia Roșu” din Mărișel, Consulatul Onorific al României la Cracovia, Polonia, mai multe instituții de cultură, cercetători şi specialişti din diferitele domenii ale culturii tradiţionale.

Pe termen scurt și mediu, acest proiect contribuie la diversificarea activităților de promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România, iar pe plan local diversificarea ofertei culturale și educative din județul Cluj.

Proiectul „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului imaterial” nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sursa: traditii clujene

Read Previous

Salvatorii montani au realizat o punte suspendata in Defileul Somesului Cald. Galerie FOTO

Read Next

Te-ai intrebat vreodata cum se vede Clujul din turnul Bisericii Sf. Mihail?! GALERIE FOTO