Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
ÎN NUMELE ADEVĂRULUI ÎNTR-O LUME POST-ADEVĂR
Într-o lume în care valoarea adevărului se află sub asediul obscurantismului, conspirației și iraționalității (și cu aportul “fake news”) și în care reperele sunt adesea distorsionate de autopromovare falsă (PR nesincer) și/sau demolări prin minciună, membrii Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Dumitru și prof. univ. dr. psih. Daniel David, vor vorbi pentru adevăr din perspectiva științei, filosofiei, religiei și simțului comun.
🎓 Prof. univ. dr. Mircea Dumitru – filosof și fostul rector al Universității din București, academician și vicepreședintele Academiei Române și membru al Academiei Europaea, profesor de filosofie apropiat mai ales tradiției analitice, mai angajată în demersuri multi/inter/transdisciplinare asupra domeniile abordate în dezbatere.
🎓 Prof. univ. dr. psih. Daniel David – psiholog și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, membru al Academiei Române și al Academiei Europaea, aflat în analiza din 2023 a Elsevier & Stanford între 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii, profesor de științe cognitive (clinice), specializare care intersectează multi/inter/transdisciplinar domeniile abordate în dezbatere.
🎙 Deși demersul este o dezbatere, pentru buna derulare a acesteia rolurile vor fi ușor prescrise, astfel încât gazda evenimentului este prof. univ. dr. psih. Daniel David, iar invitatul special prof. univ. dr. Mircea Dumitru.
📌 Evenimentul va avea loc la Ateneul Național din Iași, în data de 15 iunie, de la ora 18.00.
Detaliile pentru rezervare se regăsesc în afișul evenimentului și în link-ul acestuia 👉 https://www.ateneuiasi.ro/class/conferinte-la-ateneu-2/ .