Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Examenul de admitere la studiile de licență la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc duminică, 21 iulie și s-a desfășurat impecabil pentru toți cei implicați, candidați și organizatori.
Probele scrise au avut loc în spații special amenajate, în amfiteatrele universității, dar și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, în organizarea concursului de admitere fiind implicate peste 350 de cadre didactice, studenți și personal administrativ din cadrul universității.
Anul acesta au concurat 1652 de candidați pe 750 de locuri bugetate și 405 locuri cu taxă, cu aproape 200 de candidați mai mult față de 2023.
Cele mai căutate specializări au fost Medicina, care a înregistrat cel mai mare număr de candidați cu 2,86 candidați pe un loc bugetat și Radiologia și Imagistica cu o concurență de 2,88 pe un loc la buget.
Programul de studii Medicină dentară a atras 194 de candidați, însemnând o concurență de 2,36 pe un loc. Programul de Tehnică dentară a atras 94 de candidați, având o concurență de 2,47 pe un loc.
Pentru programul de Balneofiziokinetoterapie și recuperare și noul program de studii Cosmetică Medicală și Tehnologia Produsului Cosmetic s-a înregistrat o concurență de 1,72 pe un loc.
Examenul de admitere a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă, cu durata de 2 ore.
La programele de studii Medicină și Farmacie, media cea mai mare a fost 10.
La programul de studiu Medicină Dentară, cea mai mare medie a fost 9,82, la Tehnică Dentară, 9,91, la Asistență Medicală Generală – 9,84, Radiologie și Imagistică – 9,92, la Balneofiziokinetoterapie și recuperare, 9,96, la Nutriție și Dietetică 9,84, iar la Cosmetică Medicală și Tehnologia produsului cosmetic 9,90.
La programul de studiu Medicină, doi candidați au fost admişi fără concurs, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.
“Și în acest an am avut tineri candidați foarte bine pregătiți, dintre care unii au trecut examenul cu notă maximă, lucru foarte rar la un examen atât de dificil și mă bucur să constat că interesul pentru profesiile din domeniul sănătății rămâne ridicat. Concursul de admitere s-a desfășurat în condiții impecabile, astfel încât candidații să își poată concentra atenția și emoțiile doar în scop constructiv, la rezolvarea grilelor. Le sunt recunoscătoare colegilor mei care, din nou, s-au mobilizat exemplar. Îi felicit și le urez mult succes viitorilor noștri studenți”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Rezultatele examenului au fost făcute publice pe site-ul universității.
Rezultatele finale, după contestații, se vor afișa în data de 23 iulie, iar candidații declarați admiși își vor putea confirma locul în perioada 29 iulie – 9 august.