Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Florentina Filipovici, fostă vicecampionă mondială la canotaj construită juniori și-a văzut visul cu ochii: are propria sa casă, unde își va putea îngriji cei 3 copii, în ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă. Grație genialului campion la înot David Popovici și a altor oameni care I-au sărit în ajutor.
La doar câteva luni după ce David Popovici a spus #SuntAici pentru Florentina și și-a donat casca și ochelarii de campion în cadrul campaniei de strângere de fonduri desfășurare de Fundație în luna august a acestui an, fosta vicecampioană s-a mutat astăzi Acasă, împreună cu cei trei copii ai săi.
Echipamentul lui David Popovici a adunat în mai puțin de o lună, pe platforma Galantom, donații în valoare de peste 40.000 de euro. La rândul său, compania Genpact a răspuns apelului Hope and Homes for Children și a dublat suma strânsă din donații, iar JYSK România a mobilat și accesorizat întreaga casă. Astfel, într-un timp-record, cel mai mare vis al Florentinei a fost îndeplinit: acela de a le oferi copiilor ei siguranța unui Acasă. În plus, luptându-se cu o boală grea, noua casă îi va oferi liniștea și confortul de care are atât de mare nevoie.
Se bucură că a putut fi de ajutor
David Popovici a fost alături de Florentina Filipovici și cu un mesaj, pe care i l-a transmis chiar astăzi: „Știu că a fost terminată cu succes casa, că arată bine. Mă bucur că am putut să fiu un mic ajutor în călătoria ta și a copiilor tăi și aș vrea să vă urez Sărbători Fericite, să vă bucurați de ea, să o stăpâniți sănătoși!”
Foștii colegi ai Florentinei au strâns banii pentru teren
Terenul pe care este construită casa a fost achiziționat ca urmare a campaniei umanitare derulate de foștii colegi ai Florentinei, prin intermediul Federației Române de Canotaj. Gestul umanitar a venit la inițiativa campionilor mondiali la canotaj, Ionela și Marius Cozmiuc, care, alături de alți membri ai lotului național de canotaj, au strâns în total 100.000 de lei.
Sursa: Adevarul