Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Declarația ministrului Mediului, Diana Buzoianu, scoate la suprafață încă o dată ceea ce opinia publică știe de ani întregi, dar prea rar cineva din interior are curajul să o rostească: în PSD, sistemul nu este construit pentru reformă, ci pentru autoprotecție. Iar atunci când un ministru încearcă să întrerupă fluxurile de influență și numirile politice păguboase, reacția este promptă – cereri de demisii, presiune publică, încercări de intimidare.
Romsilva, ultima redută a baronilor locali
În centrul conflictului se află reorganizarea Romsilva – o instituție-cheie pentru gestionarea pădurilor României, dar și pentru menținerea rețelelor politice și economice construite în zeci de ani. Diana Buzoianu a anunțat că dorește reducerea drastică a numărului de directori și o restructurare reală, cu 12 direcții regionale și doar doi directori în fiecare.
PSD a acceptat, aparent, cele 12 direcții regionale – dar cu o condiție care golește reforma de sens: menținerea directorilor județeni, adică exact a rețelei locale care a alimentat ani la rând suspiciuni de complicitate cu mafia lemnului.
Pe scurt, PSD cere o reformă doar pe hârtie. În realitate, mecanismele de control asupra pădurilor trebuie păstrate acolo unde au fost mereu: la nivel local, în mâinile „directorilor lor”.
De ce această rezistență feroce?
Pentru că Romsilva reprezintă una dintre instituțiile cu mize economice uriașe. Controlul asupra direcțiilor silvice înseamnă controlul asupra tăierilor, licitațiilor, transporturilor, avizelor, concesiunilor. Înseamnă o plasă densă de influență, bani și putere.
Reforma propusă de Buzoianu ar tăia o parte semnificativă din aceste mecanisme. Și exact asta nu poate accepta PSD.
Atacul asupra ministrului nu este despre competență sau despre rezultate. Este o demonstrație de forță a unui sistem încremenit în reflexele ultimilor 30 de ani.
„Nu m-am născut ministră” – o declarație rară în politica românească
În mesajul ei, Diana Buzoianu spune clar: nu va semna o hotărâre de guvern care cosmetizează reforma. Și nu va accepta șantajul cu funcția.
Într-o țară unde mulți miniștri își ajustează principiile în funcție de pixul partidului, poziția ei este remarcabilă. Deloc surprinzător, reacția PSD este să încerce să o înlăture tocmai acum, înainte ca reforma Romsilva să intre în negocieri decisive.
PSD nu vrea să curețe sistemul. Vrea să-l perpetueze.
Acesta este adevărul crud scos la lumină: PSD nu cere demisia ministrului pentru că ar fi greșit ceva, ci pentru că a încercat să facă prea mult. Pentru că a atins butoanele sensibile ale intereselor locale. Pentru că a pus degetul pe rana pe care partidul o ascunde de decenii: complicitatea dintre politică și mafia lemnului.
În timp ce România pierde anual milioane de metri cubi de pădure, în timp ce rapoartele europene semnalează constant lipsa de transparență, iar activiștii sunt amenințați, PSD continuă să lupte pentru menținerea armatei sale de „directorași sefuți”.
Cazul Buzoianu ar trebui să fie un semnal pentru cetățeni: dacă un ministru încearcă să reformeze o instituție cheie, sistemul politic reacționează împotrivă, indiferent de costul pentru țară. România nu se poate moderniza atâta timp cât rețelele de influență sunt protejate cu îndârjire, iar cei care încearcă să le atingă sunt eliminați.
Iar PSD, prin reacția sa, confirmă încă o dată că este incapabil să rupă legăturile cu propriul trecut. Un partid care nu vrea reformă, ci conservarea unei structuri parazitare, construită pe funcții, loialități și control.