Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor, este una dintre cele mai încărcate de semnificații pentru creștinii ortodocși din România. Împărțită între liniștea lăuntrică și forfota din gospodării, ziua aceasta păstrează și astăzi numeroase obiceiuri și tradiții, unele vechi de secole, altele adaptate vremurilor moderne, dar toate legate de același fir roșu: pregătirea pentru Învierea Domnului.
Curățenie în casă și în suflet
În satele din Ardeal, inclusiv în zona Clujului, Sâmbăta Mare e ziua în care gospodinele pun punct tuturor pregătirilor. Casele trebuie să fie deja curățate, iar mâncărurile pentru masa de Paște, cozonacul, pasca, ouăle roșii, drobul, sunt gătite cu grijă și evlavie. În multe familii, mai ales în cele care țin cu strictețe postul, este ultima zi de post negru.
Dar nu doar trupul e pregătit ci și sufletul. În multe biserici din Cluj și din împrejurimi, încă de dimineață se fac spovedanii. Lumea vine cu smerenie să se împace cu sine și cu ceilalți, pentru ca la miezul nopții să poată rosti cu inima ușoară: „Hristos a înviat!”.
Tăcerea mormântului și focul Învierii
În credința ortodoxă, Sâmbăta Mare este ziua în care trupul lui Iisus Hristos se odihnește în mormânt, iar sufletul Său coboară în iad pentru a elibera sufletele celor drepți. De aceea, este o zi de tăcere, dar și de speranță.
În unele sate din Moldova, cum ar fi cele din zona Neamțului, în această zi nu se bate clopotul. În schimb, se trag toace de lemn, semn că întreaga fire așteaptă minunea Învierii. În Bucovina, se păstrează obiceiul ca femeile să meargă la biserică și să lase în coșuri ouă roșii, pască și lumânări, care vor fi sfințite în noaptea de Înviere.
În Muntenia, dar și în unele sate din Țara Făgărașului, în Sâmbăta Mare se pregătește „focul de Înviere” o vatră mică sau o grămadă de lemne aprinse în curtea bisericii, de unde credincioșii vor lua lumina sfântă la miezul nopții.
Cozonacul, ouăle roșii și pasca: daruri sfințite ale bucuriei
În zona Clujului, dar și în Maramureș, se mai păstrează un obicei frumos: coșul cu mâncare este pregătit cu grijă în Sâmbăta Mare și dus la biserică în noaptea de Paște sau a doua zi dimineața, pentru a fi sfințit. În coș se pun ouă roșii, o bucată de cozonac sau pască, sare, brânză, slănină și câte un colăcel. Totul este acoperit cu o pânză albă, cusută cu motive tradiționale.
În multe familii din Ardeal, copiii sunt cei care așteaptă cu cel mai mare entuziasm noaptea Învierii. Îmbrăcați în haine noi, ei merg la biserică împreună cu părinții și bunicii, purtând lumânări împodobite cu flori sau panglici. Momentul în care preotul rostește „Veniți de luați lumină!” rămâne pentru mulți o amintire caldă a copilăriei.
Între tradiție și renaștere
Sâmbăta Mare nu este doar despre pregătiri și ritualuri, este despre o renaștere interioară. Fiecare gest, fie că e vorba de înroșitul ouălor, de împăcarea cu cineva drag sau de curățenia temeinică, are o însemnătate simbolică. Este ziua în care se încheie o perioadă de post și meditație, iar credinciosul se pregătește să întâmpine cu sufletul curat cea mai mare sărbătoare a creștinătății: Paștele.
În lumea noastră grăbită, poate că nu toate tradițiile se mai respectă cu sfințenie. Dar Sâmbăta Mare rămâne, în ciuda timpului, o zi în care România respiră altfel. Mai încet, mai profund, mai aproape de ceea ce contează cu adevărat.