Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
📍 𝐃𝐞𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐢𝐚 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐚 𝐚 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐢𝐞𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐄𝐯𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐚 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐥𝐚 𝐉𝐮𝐜𝐮
🔜 O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa 𝐣𝐨𝐢, 𝟑𝟎 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝐚.𝐜., începând cu ⏰ 𝐨𝐫𝐚 𝟎𝟗.𝟎𝟎, în localitatea Jucu, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărților de identitate.
➡️ În acest context, cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum şi persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate şi cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate 𝐥𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐉𝐮𝐜𝐮.
📷 💻 Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Jucu, precum şi de colaborarea organelor de poliție locale.
🔹 Reamintim faptul că, pentru a veni în sprijinul clujenilor, Direcția Judeţeană de Evidență a Persoanelor Cluj se deplasează periodic în comunitățile județului cu stația mobilă de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare pentru eliberarea actelor de identitate. Dotată cu aparatură modernă, aceasta a fost achiziționată în cadrul proiectului european ,,Modernizarea activităților de evidență a persoanelor din județul Cluj”, câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj.