efainlacluj.ro

Studenții UBB Cluj au obținut primul loc la competiția internațională de studii de caz de la Madrid.

În perioada 18-23 februarie 2024 a avut loc competiția internațională de studii de caz organizată de IE Business School din Madrid, Spania, constând din două probe de concurs separate, o probă care s-a derulat pe parcursul unei săptămâni, respectiv una de 24 de ore.

Echipa formată din studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB a reușit o performanță unică la această întrecere, fiind singura echipă care s-a calificat în finala ambelor probe, clasându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cadrul primei probe, respectiv obținând locul trei în cadrul celei de-a doua probe a competiției.

Echipa a fost alcătuită din studenții Antal András (Finanțe și bănci, anul 3), Bugár Anna (Finanțe și bănci, anul 3), Kovács Kata (Finanțe și bănci, anul 3), respectiv Tófalvi Krisztián (Informatică economică, anul 2). Studenții au fost însoțiți la concurs de prof. univ. dr. Szász Levente, coordonatorul echipei, fiind pregătiți în colaborare cu lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely și conf. univ. dr. Györfy Lehel.

În cadrul primei probe a competiției echipele participante au avut sarcina să dezvolte o strategie pe termen scurt și pe termen lung pentru compania Sushita, o rețea de restaurante din Spania, iar cea de a doua probă a constat în elaborarea unui plan strategic pentru grupul hotelier Radisson în scopul expansiunii acestuia în regiunea asiatică.

Echipa clujeană a concurat cu universități din SUA, Germania și Mexic în cadrul preliminariilor din prima rundă, calificându-se în finala competiției unde a reușit să se urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, devansând gazdele de la IE Business School (Spania), respectiv echipa studențească de la Frankfurt School of Finance & Management (Germania).

Această probă a fost urmată de o rundă în care echipele au avut la dispoziție doar 24 de ore pentru elaborarea soluțiilor, iar echipa clujeană a demonstrat din nou o performanță solidă, câștigând grupa prelimară în fața unor echipe studențești din Spania și din Mexic, obținând în final locul trei al competiției. Această probă a fost câștigată de BI Norwegian Business School (Norvegia), locul doi fiind obținut de studenții de la University of Southern California, Marshall School of Business (SUA).

În legătură cu această performanță remarcabilă, profesorul Szász Levente, prodecanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, coordonatorul echipei, a remarcat: „De fiecare dată când participăm la astfel de competiții prestigioase la nivel internațional, este îmbucurător să constatăm faptul că nivelul calitativ al actului educațional din cadrul UBB permite studenților noștri să concureze de la egal la egal cu echipe studențești reprezentând universități globale de top, și chiar reușim din când în când să ne clasăm pe podiumul acestor întreceri. De această dată organizatorii din Spania au remarcat faptul că UBB a fost singura universitate care a avut o performanță constantă, reușind să se claseze pe podium în cadrul ambelor probe ale concursului. Această performanță consistentă e cu atât mai remarcabilă, cu cât performanța echipelor studențești este jurizată de câte un panel alcătuit din reprezentanți ai mediului de afaceri și ai mediului academic global”.

Read Previous

Unde sunt situate cele 10 GRĂDINI BOTANICE din România și care sunt cele mai vizitate.

Read Next

CFR Cluj obține doar un punct pe terenul campioanei, Farul, iar FCSB se poate distanța la 14 puncte.