Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au participat sâmbătă, 18 martie 2023, la „Marșul pentru Viață”, eveniment organizat la Cluj-Napoca, de mai multe asociații creștine.
Manifestarea a debutat la ora 12.00, în fața Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a citit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat că viața este un mare dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l prețuim.
„Hristos este Domnul vieții, El binecuvintează viața, iar frățiile voastre, prin marșul acesta, militați pentru viață într-o lume în care nu toate lucrurile sunt așa cum ne-am dori. (…) Râvna sfântă să v-o întărească Dumnezeu și să puteți fi contaminanți și pentru ceilalți credincioși care și ei au în suflet învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Apoi, Marșul pentru Viață s-a desfășurat pe următorul traseu: Piața Avram Iancu – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii – Bulevardul Eroilor – Piața Avram Iancu. Participanții au fost însoțiți de Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul.
După încheierea marșului, tot în fața Catedralei Mitropolitane, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.
„Milităm pentru darul vieții care se vede prin nașterea copilașilor pe care Dumnezeu îi trimite și îi îmbrățișăm pe toți părinții și pe toți copiii, pe toate familiile frumoase, pe toate familiile care se străduiesc să trăiască creștinește, dar mai ales pe toate familiile care trec prin dificultăți (…) Faptul că noi suntem astăzi aici este dovada dragostei pe care părinții noștri au avut-o la un moment dat față de noi și au spus «da»”, a mărturisit ierarhul.
Pentru a sublinia rolul și importanța manifestării, alocuțiuni au rostit mai mulți reprezentanți din partea unor organizații pro-viață. Printre aceștia s-au numărat: părintele Ioan Emilian Raza – preot de slujire caritativă la Spitalul Universitar, Medicală IV Cluj-Napoca și membru al Asociației „Mama și Copilul” din Cluj-Napoca, doamna dr. Mirela Letiția Felderean – medic specialist neonatolog și părintele Claudiu Melean – paroh la Biserica „Sfântul Ierarh Alexandru” din Cluj-Napoca și membru al Asociației „Oastea Domnului” Cluj-Napoca.
În cadrul evenimentului, artista Laura Dinu a susținut un concert special, în deschiderea căruia mai mulți copii și tineri au susținut un program artistic. Astfel, pe scenă au urcat elevi de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” Cluj-Napoca (coordonator: prof. Raluca Bunea), copii din cadrul Asociației „Oastea Domnului” Cluj-Napoca (coordonator: pr. Claudiu Melean), Grupul de folk „Sunătoarea” și Grupul de folk „Prieteni de poveste”.
Marșul pentru Viață de anul acesta a avut și o dimensiune umanitară concretă de ajutorare a copiilor de la Așezământul „Sfântul Onufrie cel Mare” din Florești, județul Cluj. Pentru a veni în sprijinul acestora, a fost inițiată o strângere de fonduri pentru construirea a încă două căsuțe necesare pentru acești copii. Dacă doriți să sprijiniți Așezământul pentru copii, o puteți face printr-o donație în contul: RO27 BTRL RONC RT02 0955 7001 sau trimițând un SMS cu textul ORFAN la numărul 8845, în valoare de 2 euro.
Organizatorii au declarat că doresc prin acest marş inedit să conştientizeze societatea de marele Dar al Vieţii, precum şi să aducă în prim-plan „faptele uimitoare ale unor oameni care sunt modele de viață creștină, de la care putem învăța că iubirea pentru aproapele începe din pântecele mamei, din prima clipa a vieții”, conform preşedintelui Platformei Civice „Împreună” – filiala Cluj, Daniel Someşanu.
Marșul a fost organizat de Platforma Civică „Împreună” – filiala Cluj, ASCOR Cluj, ATCOR Cluj, Liga Studenților din Cluj, Asociația „NeamUnit” Cluj, Asociația „Mama și Copilul”, Asociația Română „Focul Viu”, Asociația „Societatea Femeilor Ortodoxe” Cluj, Asociația Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul”, Asociația „Prietenii Bisericii Studenților”, Asociația „Oastea Domnului” Cluj-Napoca, Asociația „Sfânta Elisabeta Feodorovna” și Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie”. Întreaga manifestare a fost prezentată de Simona Vlasa, redactor și realizator de emisiuni și programe la Radio Renașterea.
În perioada 1-31 martie se desfășoară „Luna pentru viață 2023” care va culmina cu Marșul pentru viață 2023, cu tema „Viitorul este pro- viață”, organizat sâmbătă, 25 martie, în mai multe localități din România și din Republica Moldova. În România, evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a 13-a ediție națională.
Mai multe detalii https://bit.ly/40cPqIq
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa