Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
📅𝐏𝐫𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝐥𝐚 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 „𝐏𝐮𝐜𝐤”🎭
⏳ În zilele care urmează, Teatrul de Păpuși „Puck” îi așteaptă pe cei mici să urmărească trei producții speciale din repertoriul instituției: unul online, destinat Zilei Naționale – „Fata babei și fata moșneagului”, iar celelalte două în weekend, la sediul instituției – „Muzicanții din Bremen” și „Pălăria buclucașă”.
📅 Astfel, micii iubitori ai poveștilor românești sunt invitați să urmărească joi, 1 Decembrie, de la ora ⏰ 12.00, pe pagina https://www.facebook.com/teatruldepapusi.puck spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie.
✍️Scrisă de Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului” rămâne una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți. Drumul către Sfânta Duminică și întâlnirea cu personaje fantastice precum Cățelușa, Părul, Fântâna și Cuptorul, sunt ilustrate scenic în spectacolul omonim regizat de Angelica Pamfilie. Respectând firul poveștii, spectacolul îi poartă pe cei mari și mici într-o frumoasă călătorie despre altruism și smerenie, despre bine și rău.
✔️În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.
✔️Scenografia este semnată de Andra Ștefan, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Ionuț Constantinescu.
✔️Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.
📅Tot de Ziua Națională, pe aceeași pagină va fi redată de la ora 18.00 înregistrarea audio a poveștii „Făt Frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu, în lectura actriței Ramona Atănăsoaie.
🆓Ambele producții vor fi difuzate gratuit.
🎼𝐒𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥 𝐦𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚𝐥
De asemenea, micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul săptămânii la două producții deosebite. Astfel, sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 11.00, va fi prezentat spectacolul „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok” după Frații Grimm, în regia lui Rumi László.
Aventura celor patru muzicieni începe, în viziunea scenică a regizorului Rumi László, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste: personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.
Creație păpuși: Tóth Andrea, Kiss Etele.
Distribuția: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
🔎𝐒𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐚𝐬𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞 👒
„Pălăria buclucașă” este povestea incredibilă a unui tată și a fiicei lui, ale căror vieți se schimbă în ziua în care o pasăre își face cuib într-un loc neobișnuit… Viața le este dată peste cap, dar le schimbă și felul în care privesc lumea.
Proiectul acestui spectacol este conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle. Andra Ștefan, regizor asistent, împreună cu actorii Andreea Roxana Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuţ Constantinescu și Ion Iurcu, sub îndrumarea lui Rachel Warr, alături de compozitorul Simon Roth și scenografa Elena Ilaș au construit un spectacol sensibil și delicat, în care spectatorii vor descoperi o perspectivă inedită asupra ritmului vieții.
Colaborarea cu Rachel Warr a început în anul 2018 cu o serie de ateliere de scriere de scenarii pentru teatrul de păpuși, iar spectacolul „Pălăria buclucașă” este o continuare a demersului de explorare a limbajului specific teatrului de animație realizat împreună cu actorii Teatrului Puck.
Dincolo de tumultul și agitația din fiecare zi, cei doi protagoniști ai piesei descoperă, alături de spectatori, dimensiunea interioară a vieții, sentimentele simple și lucrurile cu adevărat importante.
Astfel, vorbim de un spectacol nonverbal, dar plin de emoții și înțelesuri.
Asistent regie: Andra Ștefan
Scenografia/pictura: Elena Ilaș
Sculptura: Florin Marin
Muzica: Simon Roth
Distribuția: Andreea Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu.
Spectacolul va avea loc duminică, 4 decembrie, de la orele 11.00 și 12.30 și le este recomandat copiilor cu vârsta de peste cinci ani.
‼️ 𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐛𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 🧾
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, în format cash, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.