efainlacluj.ro

Teatrul Național Cluj organizează întâlnirile Internaționale de la Cluj, la cea de-a XII-a ediție

Teatrul Național Cluj-Napoca organizează, în perioada 12-15 octombrie, cea de-a XII-a ediție a festivalului anual ÎNTÂLNIRILE INTERNAȚIONALE DE LA CLUJ, care, în 2023, va reuni o serie de evenimente de mare diversitate artistică și culturală sub genericul OGLINZI. 

Opțiunea tematică de anul acesta s-a născut, în primul rând, din imposibilitatea disocierii artei teatrului de metafora oglindirii. Indiferent dacă artiștii își doresc să reproducă realitatea cât mai fidel, să o înfrumusețeze, să o distorsioneze grotesc sau parodic, ori să pretindă că o ignoră cu totul, spectacolul scenic continuă să îl reflecte pe cel al vieții, în sens colectiv și individual. Montările incluse în programul ediției nu numai că demonstrează acest adevăr într-o multitudine de formule estetice, dar și propun subiecte de meditație pornind de la valențele creative sau distructive ale oglinzilor noastre de zi cu zi. 

Astfel, Oglinda neagră, un one-man-show cu Ionuț Caras, în regia lui Roberto Bacci, creat după nuvelele Roaba și Suflul de Luigi Pirandello, îl pune pe individ față în față cu propria sa conștiință, într-un joc în care viața și moartea, omul și societatea, visul și realitatea se oglindesc reciproc. Scorpia neîmblânzită, în regia Letei Popescu, parcurge în manieră originală drumul de la lumea lui Shakespeare la cea contemporană, devoalând mecanismul luptelor de putere de la baza oricărei „îmblânziri”. Mașiniștii de George Lungoci, în regia lui Dragoș Pop, ne dezvăluie un fragment mai puțin cunoscut din marea oglindă a teatrului, prin povestea plină de umor a doi mașiniști care își reevaluează existența jucând și regizând un spectacol de culise. Comedia Capul de rățoi de George Ciprian, în regia lui Alexandru Dabija, sfidează și răstoarnă convențiile unei societăți erodate de plictisul cotidian, pe care patru amici își propun să o deconspire prin farsele lor de un comic irezistibil. În Dona Juana de Radu Stanca, în regia lui Tudor Lucanu, arhetipul donjuanesc primește un corespondent feminin, într-un fascinant spațiu al reflexiilor. Amphitryon de Molière, în regia lui Silviu Purcărete, folosește pretextul mitologic pentru a explora misterul identității umane, testând rezistența Eului în fața unui Celălalt care, aparent, îl dublează. Cântece șamanice/The Quest, inspirat de poemul persan Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar, în regia Çağlar Yiğitoğulları, ne invită într-o călătorie prin labirinturile sinelui.

Pe lângă aceste spectacole, programul Întâlnirilor Internaționalecuprinde dialoguri cu echipele artistice, moderate de personalități importante ale vieții culturale românești, o expoziție menită să reflecte și să completeze tema ediției și lansări de carte. În ultima seară, concertul-eveniment Best of Balanescu Quartet va încheia într-un mod memorabil cele patru zile de festival.

ÎNTÂLNIRILE INTERNAȚIONALE DE LA CLUJ

ediția a XII-a: OGLINZI

12-15 octombrie 2023

joi, 12 octombrie 2023

ora 17:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion

OGLINDA NEAGRĂ, după nuvelele Suflul și Roaba de Luigi Pirandello | regia Roberto Bacci

ora 19:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare

SCORPIA NEÎMBLÂNZITĂ, după William Shakespeare |text de spectacol de Leta Popescu, după o adaptare de Maria Manolescu | regia Leta Popescu

vineri, 13 octombrie 2023

ora 11:00, Teatrul Național Cluj, FoaierRang II

SPECTACOLE ÎN DIALOG, cu Maria Zărnescu și echipele artistice ale spectacolelor Oglinda neagră și Scorpia neîmblânzită

ora 12:00, Teatrul Național Cluj, FoaierRang II

VERNISAJUL EXPOZIȚIEI SPECTACOLE ÎN OGLINDĂ

ora 17:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion

MAȘINIȘTII de George Lungoci | regia Dragoș Pop

ora 19:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare

CAPUL DE RĂȚOI de George Ciprian | regia Alexandru Dabija

sâmbătă, 14 octombrie 2023

ora 11:00, Teatrul Național Cluj, FoaierRang II

SPECTACOLE ÎN DIALOG, cu Ion Bogdan Lefter și echipele artistice ale spectacolelor Mașiniștii și Capul de rățoi

ora 12:00, Teatrul Național Cluj, FoaierRang II

LANSĂRI DE CARTE:

DaDa se dă-n spectacol de Ștefana Pop-Curșeu, Ioan Pop-Curșeu și Ion Pop | Editura Școala Ardeleană, 2023;

Seria Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi | Editura Polirom, 2021-2023.

ora 17:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion

DONA JUANA de Radu Stanca | regia Tudor Lucanu

ora 20:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare

AMPHITRYON de Molière | regia Silviu Purcărete

duminică, 15 octombrie 2023

ora 11:00, Teatrul Național Cluj, FoaierRang II

SPECTACOLE ÎN DIALOG, cu Marina Constantinescu și echipele artistice ale spectacolelor Dona Juana și Amphitryon

ora 12:00, Teatrul Național Cluj, FoaierRang II

LANSĂRI DE CARTE:

Hamlet la Imperativ de Olivier Py | traducere de Anca Măniuțiu și Ramona Tripa | Seria Mari regizori ai lumii, Editura Teatrul Azi – Fundația Culturală „Camil Petrescu”, 2023; 

Sângele Făgăduințelor de Wajdi Mouawad, traducere din limba franceză de Sorin Gherguț, Seria Dramaturgi de azi | Editura Teatrul Azi – Fundația Culturală „Camil Petrescu”, 2023.

ora 17:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion

CÂNTECE ȘAMANICE/THE QUEST, inspirat de poemul persan Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar | regiaÇağlar Yiğitoğulları

ora 20:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare

CONCERT BEST OF BALANESCU QUARTET

Pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții, Teatrul Național Cluj-Napoca le mulțumește sponsorilor și partenerilorsăi, Asociației Conexio, co-organizatoare a festivalului, Ministerului Culturii, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Read Previous

Emil Boc: ”Să dea o bere CFR-ul că U Cluj a încurcat FCSB-ul. Aș vrea ca CFR să câștige campionatul.”

Read Next

Studenții boboci din Cluj sunt așteptați să cunoască organizațiile studențești la STUDay