Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
𝙏𝙚𝙯𝙖𝙪𝙧𝙚𝙡𝙚 𝙐𝙢𝙖𝙣𝙚 𝙑𝙞𝙞 𝙙𝙞𝙣 𝙟𝙪𝙙𝙚ț𝙪𝙡 𝘾𝙡𝙪𝙟, 𝙥𝙧𝙤𝙢𝙤𝙫𝙖𝙩𝙚 î𝙣 𝙧â𝙣𝙙𝙪𝙡 𝙩𝙞𝙣𝙚𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧
Proiectul educativ ,,Tradiții clujene în rândul elevilor-Povestea frunzei” s-a derulat luni, 23 octombrie 2023, în sala ,,Media” a Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga” din Cluj-Napoca, iar participanții au fost elevi ai Școlii Gimnaziale Măguri-Răcătău, instituție școlară parteneră în cadrul activității, director prof. Ioana Abrudan, însoțiți de prof. Mirela Vidrean și Mariana Pleșa, director al Căminului Cultural din localitate.
Înscris în programul ,,Educație prin cultură”, desfășurat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, proiectul a reprezentat debutul activităților educative, care au ca scop promovarea Tezaurelor Umane Vii ale județului Cluj tinerei generații, alături de protejarea și promovarea horitorilor și a cântăreților la instrumente tradiționale, inclusiv a grupurilor instrumentale.
În prima etapă, după cuvântul adresat de managerul instituției, Adriana Irimieș, tinerii, îmbrăcați în straie populare, au vizionat filmul documentar-etnografic ,,Fierarul din Măguri”, avându-l ca protagonist pe cel care a obținut în acest an titlul de Tezaur Uman Viu, fieraru’ (căuaciu’) Simion Drînda, zis Simionu’ Florii, din satul Măguri, comuna Măguri-Răcătău.
A urmat întâlnirea cu invitatul special, cântărețul din frunză al României, clujeanul Nucu Pandrea, devenit renumit datorită concertelor sale la frunză, pe care le-a oferit atât publicului clujean, cât celui național sau internațional.
Domnia sa a prezentat elevilor povestea frunzei căreia îi dă glas, într-un mod special, care le-a trezit interesul și le-a captat atenția. Nu au lipsit nici exemplificările practice, interpretând la frunză cântece doinite, balade și cântece propriu-zise din zonele folclorice ale județului Cluj și nu numai.
Totodată, elevii s-au bucurat de o miniexpoziție ce prezintă materiale audio-video și editoriale din arhiva CJCPCT Cluj.
Proiectele culturale ale CJCPCT se desfășoară cu sprijinul CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ.
sursa: Traditii Clujene