efainlacluj.ro

Titlul de Doctor Honoris Causa conferit profesorului Horace Roman la UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca

Titlul de Doctor Honoris Causa conferit profesorului Horace Roman la UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a acordat astăzi titlul de Doctor Honoris Causa profesorului dr. Horace Roman, personalitate marcantă a chirurgiei ginecologice moderne. Evenimentul a reunit cadre universitare, studenți și invitați de seamă, într-o ceremonie festivă dedicată recunoașterii contribuțiilor sale excepționale în domeniul medical.

Profesor la Universitatea Rouen din Franța și profesor onorific al Universității din Aarhus, Danemarca, prof. dr. Horace Roman s-a remarcat prin activitatea de pionierat în chirurgia ginecologică minim invazivă și în tratamentul endometriozei, o afecțiune care afectează milioane de femei la nivel global. De-a lungul carierei sale, a format numeroase generații de specialiști și a promovat standarde înalte de excelență profesională și științifică.

Rectorul universității, alături de reprezentanți ai comunității academice clujene, au subliniat impactul activității profesorului Roman asupra dezvoltării medicinei moderne și importanța colaborării internaționale în educația medicală. Distincția vine ca o recunoaștere a implicării sale constante în cercetare, inovare și instruirea tinerilor medici.

Prin generozitatea, competența și pasiunea cu care și-a desfășurat activitatea, domnul profesor Horace Roman a contribuit nu doar la progresul medicinei, ci și la consolidarea relațiilor profesionale între Franța, Danemarca și România. Suntem onorați să îl avem astăzi alături de noi”, au transmis reprezentanții universității în cadrul ceremoniei.

Read Previous

Bucureștiul poate fi ocolit complet pe autostradă: Se deschid ultimii kilometri ai A0

Read Next

Profesorul Dafin Mureșanu, recunoaștere internațională pentru contribuția excepțională în neurologie