efainlacluj.ro

Transylvania Open WTA 250 a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române

Ceremonia a avut loc la Castelul Regal Săvârșin și a fost însoțită 

de un eveniment special pe terenul de tenis construit în 1945

Transylvania Open, desemnat în 2022 cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250, a primit onoarea de a fi sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. Ceremonia de conferire a prestigiosului statut a avut loc miercuri, 9 august, la Castelul Regal Săvârșin, în prezența Majestății Sale Margareta și a Alteței Sale Regale Principele Consort Radu, a echipei Transylvania Open, alături de invitați speciali și reprezentanți ai presei.

Prin acordarea Înaltului Patronaj turneului Transylvania Open WTA250, Casa Regală a României își exprimă susținerea necondiționată a sportului alb și, implicit, a valorilor pe care acesta le promovează: fair-play, tenacitate, onoare și respect. Familia Regală sprijină dezvoltarea tenisului în România și încurajează sportivii să persevereze în atingerea excelenței în acest sport. Turneul de tenis Transylvania Open reprezintă o ocazie excepțională pentru comunitatea tenisului românesc și internațional de a se reuni în jurul unui eveniment care face onoare țării.

Începând cu ediția din 2023, care va avea loc în perioada 16-22 octombrie, Familia  Regală a României va fi reprezentată la Transylvania Open și va fi prezentă la turneu alături de jucători, oficialități și iubitori ai tenisului.

”Este o onoare deosebită pentru noi să primim Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. Transylvania Open este un turneu de tenis care după doar două ediții a primit recunoaștere internațională, fiind desemnat anul trecut cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250. Distincția oferită de Majestatea Sa Margareta marchează o etapă importantă în dezvoltarea acestui eveniment sportiv și îi oferă o prestanță și o valoare specială care ne motivează să continuăm pe acest drum și să transformăm turneul într-un eveniment sportiv cu tradiție și prestigiu internațional. Cu sprijinul Casei Regale a României, Transylvania Open continuă să crească și să se consolideze ca unul dintre cele mai prestigioase turnee de tenis din lume, aducându-le românilor bucuria și emoția sportului la cel mai înalt nivel”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul turneului de tenis TransylvaniaOpen. 

Ceremonia de conferire a Înaltului Patronaj al Majestății Sale Margareta a fost urmată de un simbolic schimb de mingi pe Terenul de Tenis din Parcul Regal între fostul mare tenismen Horia Tecău și directorul Transylvania Open, Patrick Ciorcilă. Lor li s-au alăturat, pentru un scurt joc de mingi, Horea Ciorcilă, președintele Banca Transilvania și Bogdan Nițescu, fostul antrenor al lui Patrick Ciorcilă. A fost primul meci jucat pe terenul de tenis de la Săvârșin după anul 1945, când era folosit de Majestatea Sa Regele Mihai. În cinstea evenimentului și în amintirea Regelui, pasionat de tenis și practicant al acestui sport, suprafața de joc a fost recondiționată de echipa logistică Transylvania Open în luna iulie a acestui an, utilizându-se nu mai puțin de 27 de tone de zgură.

Terenul de tenis de la Săvârșin are o semnificație istorică aparte, fiind construit în 1945 și menționat de către Regele Mihai în numeroase rânduri, în timpul amintirilor sale despre viața la castel. Astăzi, el își păstrează autenticitatea și simplitatea, așa cum a fost conceput inițial, reprezentând o mărturie a legăturii strânse dintre sport și istorie.

Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au fost invitații speciali la cea de-a doua ediție a Transylvania Open din 2022, iar prezența lor discretă pe terenul de tenis amenajat în sala polivalentă BT Arena a adăugat o notă distinctă evenimentului.

Pentru ediția următoare, mai multe jucătoare de top din România și-au confirmat participarea la Transylvania Open, inclusiv Sorana Cîrstea, locul 32 mondial, care va juca pentru prima dată la turneul din Cluj. Ana Bogdan (locul 39 WTA) și Jaqueline Cristian (locul 121 WTA), participante la ambele ediții anterioare, au anunțat și ele că vor participa la turneu. 

Cea de-a treia ediție a Transylvania Open va avea loc în perioada 16-22 octombrie 2023 și va oferi publicului meciuri de calibru care se vor juca indoor, pe hard, în BT Arena, pe două terenuri de joc. Turneul va debuta cu două zile de calificări în 14 octombrie și va aduce în competiție 16 jucătoare la calificări, 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. În joc vor fi puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.000 de dolari.

Read Previous

Artiștii Magic Puppet se perfecționează pentru a atrage publicul adult spre teatrul de animație

Read Next

Din păcate clujenii mai au de așteptat cu autostrada A3. După 20 de ani încă se licitează pe loturi. Stadiul loturilor de la Gilău la Biharia.