Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Clujenii au luat cu asalt Traseul Veveritei, o poteca tematica de 4 km din Padurea Faget.
Clujenii gasesc aici panouri informative montate si marcaje pentru indrumarea vizitatorilor cu scopul de a informa vizitatorii despre valorile și statutul de protecție al zonei.



„Punctele de interes, informația de pe panouri au fost alese de specialiști biologi și ecologi cu experiență în astfel de proiecte, pe baza cunoștințelor existente despre zonă. Traseul a fost realizat cu acordul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și reprezintă o continuare a activității pe care am început-o în zonă din 2013, între 2014-2018 fiind custozi ai ariilor protejate Făgetul Clujului – Valea Morii”, au arătat reprezentanții Asociatiei Natura Transilvania




Traseul începe la intersecția Drumului Sfântul Ioan cu Valea Gârbăului, imediat dupa restaurantul Roata, unde exista o săgeată care indică direcția. Primul panou este montat chiar la baza pădurii.
Panourile includ informații despre fauna și flora Făgetului și sunt însoțite de căsuțe pentru lilieci, veverițe și păsări.

Asociația „Natura Transilvaniei” (ANAT) a luat ființă la data de 15 februarie 2012, la Cluj-Napoca și are ca scop protecția, conservarea durabilă și promovarea patrimoniului natural al Transilvaniei.