Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
O femeie din Satu Mare de numai 58 de ani si un barbat din Timis au primit vestea că sunt compatibil pentru transplant renal.
Ambele intervenții au fost făcute de o chipă de medici de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, după ce familia unui pacient decedat, din Oradea, a făcut un gest nobil: și-a dat acordul pentru donarea organelor, anunta Pro TV
Dan Alin Pop, medic specialist urolog: „La prelevare am participat cinci medici, împreună cu echipa anestezică de la Oradea, doi fiind veniți de la București pentru prelevarea hepatică și noi am mers trei de la Cluj pentru prelevarea renală.”
Georghiță Iacob, medic Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj: „Transplanturile sunt în etapa postoperatorie, în care ele trebuie să ajungă în parametrii maximi de funcționare. Evoluția e ideală de la 14 la 21 de zile de la donatorul decedat, pentru că grefele își reiau mai greu funcția.”
Dan Alin Pop, medic specialist urolog: „După ce a început pandemia s-a redus mult numărul de donatori, dacă aveam trei-patru, poate mai mulți pe lună, chiar cinci, s-a ajuns acum la unul pe lună, poate unul la două luni. Peste asta se suprapune și contextul epidemiologic al spitalelor, care presupune o atenție mult mai sporită la testarea pacienților și la contactul lor cu membrii personalului și cu alți pacienți.”
La sfârșitul anului 2020 erau peste 5.000 de pacienți pe listele de așteptare pentru un transplant. Cei mai mulți aveau nevoie de un rinichi, conform datelor Agenției Naționale de Transplant.