Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
● Au revenit rezervările early booking: românii și-au organizat concediul pe termen lung, făcând rezervările cu 30, 60, 90 sau chiar cu 120 de zile înaintea datei de check-in.● La început de vară, de Rusalii, Travelminit a raportat o creștere a tarifelor la cazare cu 16% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. ● Un factor care a influențat vacanțele în sezon estival a fost vremea, prima parte a verii fiind marcată de temperaturi mai scăzute, astfel că litoralul nu a mai ocupat prima poziție în topul preferințelor turiștilor, care s-au orientat către stațiunile montane și marile orașe astfel.
A fost un an plin pentru turismul din România, un an în care, după o lungă perioadă de incertitudine cauzată de pandemie, românii au putut călători fără restricții, în timp ce hotelierii și jucătorii din industrie și-au reluat activitatea, în sfârșit, la nivelul celei din 2019. Un rol important în sectorul turismului intern a fost jucat, bineînțeles, și de voucherele de vacanță, care au fost acordate și în acest an, fiind un stimulent financiar de impact pentru stabilirea bugetului de concediu al turiștilor.
Iar asta nu e tot. Platforma hotelieră online Travelminit.ro a făcut o retrospectivă a principalelor trenduri din 2023, iar rezultatele sunt cu adevărat interesante.
Early booking și vouchere de vacanță: coordonatele anului 2023
După doi ani de pandemie marcat de numeroase interdicții și restricții de călătorie, industria turismului a revenit la normalitate, iar turiștii au reînceput să planifice vacanțele în avans, trendul early booking fiind dominant în 2023. Dacă în anii pandemiei, pe fondul nesiguranței cauzate de restricții, turiștii își făceau planurile de călătorie aproape de pe o zi pe alta, anul acesta ei și-au organizat concediul pe termen lung, făcând rezervările cu 30, 60, 90 sau chiar cu 120 de zile înaintea datei de check-in.
Tot în 2023 s-au împlinit cinci ani de când voucherele de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, au fost implementate și de Guvernul României, cu scopul dezvoltării turismului intern. Emiterea lor a dus la o creștere semnificativă a rezervărilor prin intermediul acestora.
2023, anul minivacanțelor în România
2023 a fost fără doar și poate anul minivacanțelor în România și asta pentru că multe sărbători legale au picat în preajma weekendului. În cazul celor care au fost la jumătatea săptămânii, autoritățile au luat decizia de a mai da o zi liberă (lunea sau vinerea) pentru a se face punte cu weekendul. Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie), minivacanța de Paște (cu 14 și 17 aprilie, vineri și luni, zile libere), 1 Mai, minivacanța de Ziua Copilului și de Rusalii, sărbătoare care a picat tot în iunie, minivacanța de Sf. Maria și minivacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie au fost cele mai bune oportunități pentru ca românii să călătorească în 2023.
Pentru a încerca să prindă cele mai bune prețuri, mulți turiști și-au rezervat sejururile din timp. În perioada Paștelui, potrivit Travelminit, cele mai multe rezervări au fost efectuate cu 38 de zile înainte de data sosirii, o dovadă în plus a faptului că, în turism, nu a mai existat incertitudinea din vremea pandemiei și că românii au avut încredere să-și planifice vacanțele din timp. Prețul mediu pentru 2 nopți de cazare a pornit de la 716 lei în perioada Paștelui.
Tarifele au crescut în 2023, creșterea fiind resimțită mai ales pe timpul verii. De Rusalii, de exemplu, Travelminit a raportat o creștere a tarifelor la cazare cu 16% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Prețul mediu pentru o noapte de cazare în weekendul prelungit de Rusalii a fost de 296 lei / cameră dublă.
Însă de departe cel mai aglomerat weekend a fost legat de minivacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie. Românii au plătit, în medie, 855 de lei pentru un sejur de Ziua Națională, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie.
Cum și-au schimbat românii preferințele de călătorie în 2023
2023 a adus și câteva schimbări în ceea ce privește preferințele de călătorie, în special pe durata sezonului estival. Vara a debutat cu un val de îngrijorare privind existența holerei la Marea Neagră, ca urmare a distrugerii unui baraj ucrainean, fapt care a cauzat un dezastru ecologic. Autoritățile au confirmat că nu există niciun risc în ceea ce privește contaminarea cu holeră, astfel că turiștii și-au putut vedea liniștiți de rezervările de concediu.
Un alt factor care a influențat vacanțele a fost vremea, prima parte a verii fiind marcată de temperaturi mai scăzute, astfel că litoralul nu a mai ocupat prima poziție în topul preferințelor turiștilor, care s-au orientat către stațiunile montane și marile orașe astfel.
„A fost un an plin, în care ne-am redescoperit pofta de a călători fără griji. 2023 a fost anul în care am marcat revenirea la normalitate în turism, iar acest lucru s-a simțit în creșterea numărului de rezervări în țară. Bineînțeles, a contat și faptul că au fost din nou emise vouchere de vacanță, un stimulent important al concediilor în țară. În 2024, ne propunem să ducem lucrurile la nivelul următor. Mai multe unități de cazare, mai multe campanii speciale pentru clienții noștri, dar și mai multe experiențe memorabile în România”, spune Rita Szilveszter, Marketing Manager Travelminit.