Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
U-Banca Transilvania a câștigat, pentru a patra oară la rând, campionatul național. În finala Ligii Naționale, gruparea clujeană a depășit-o pe CSM CSU Oradea cu 4-1 la general. Ultimul meci s-a încheiat la scorul de 97-89.
BTarena a fost luată cu asalt la meciul V din finală. Fanii au transmis din energia lor jucătorilor, care au dat însă peste o replică tare din partea oponenților bihoreni. Freeman a zguduit panoul cu un slam-dunk la scorul de 7-12, dar imediat D.J. Seeley a croșetat defensiva CSM-ului. În plus, Jarell Eddie a turnat plumb în picioarele orădenilor prin cele două triple marcate în primele 6 minute. În cele din urmă, Richard l-a angajat perfect pe Stipe sub panou, iar bosniacul ne-a ajutat să trecem la conducere, 19-18. Ulterior, sfertul s-a încheiat la scorul de 24-22. Actul secund s-a derulat sub semnul echilibrului, întrucât combatantele au strâns rândurile în apărare și nu și-au mai permis puncte ușoare. În ultimul minut al reprizei, Jarell Eddie a scuturat din nou plasa de la mare distanță, 39-36. Bryce Jones a închis prima parte cu un coș înscris cu fault, 45-41.
Reveniți de la cabine, am reușit să facem și spectacol, când Seeley l-a angajat în spatele semicercului pe Jarell Eddie. Cel din urmă a înscris cu fault și ne-a distanțat la 8 lungimi, 50-42. Oradea a oferit replica prin tripla lui Donatas Tarolis, 52-50. Situația s-a menținut strânsă, cele două formații întrecându-se în coșuri de la mare distanță. Mareks Mejeris și Adam Mokoka au izbutit pe rând două triple, în vreme ce Pearson a punctat pe sirenă, 76-71. Oradea a continuat să alerge după egalare, dar ne-am apărat perfect la perimetru, forțându-i pe jucătorii lui Cristian Achim să rateze. Astfel, am spart defensiva CSM-ului prin pătrunderile lui Mokoka și ne-am instalat la 10 puncte diferență, 85-75. Bryce Jones a consemnat o seară remarcabilă la aruncări pentru U-Banca Transilvania, aducând cea mai mare diferență de scor, 90-77. Din acel moment, nu s-a mai pus problema învingătoarei și s-a declanșat sărbătoarea!
MVP-ul finalei a fost desemnat Bryce Jones, care a primit distincția din partea legendarului Ghiță Mureșan.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Ca la orice trofeu câștigat, suntem fericiți. Cred că anul acesta am câștigat într-o manieră dominantă și vreau îi felicit pe jucători. Am creat o familie extrem de puternică. Am luptat tot sezonul unul pentru celălalt și am trecut peste tot felul de probleme. În permanență, jucătorii au făcut ca echipa să fie pe primul loc, indiferent de starea în care se aflau. Ca antrenor îți dorești astfel de jucători și un astfel de staff. Mă refer la antrenori secunzi, kinetoterapeut, preparator fizic, maseur, oameni de la birouri și din conducere. Toată lumea și-a făcut treaba cu vârf și îndesat și e un succes al tuturor. Niciodată nu e ușor să câștigi titlul. Orice titlu sau trofeu se câștigă greu. Faptul că noi am făcut să pară ușor spune multe despre valoarea, caracterul și calitatea echipei pe care am avut-o. Să nu vă gândiți că nu au fost probleme sau că ne-a fost ușor. Am trecut peste orice dificultate și am făcut performanță. A fost un sezon în care am avut succes!
Andrija Stipanović, jucător U-Banca Transilvania
Ne simțim grozav. A fost un sezon lung, în care am avut parte de succes. Ne-am dorit să terminăm cu bine și iată că suntem din nou campioni. Cred că aceasta este seara noastră, am avut o sală plină de fani minunați. Este un sentiment incredibil să câștigi campionate la rând. Am arătat consistență și am demonstrat că suntem cea mai bună echipă! Ce urmează pentru mine? Voi bea o sticlă întreagă de whisky. Glumesc. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru atmosfera senzațională. Karel a cumpărat trabucul, probabil e din țara lui. O ieftineală din Cuba (râde). Trebuie să îi felicităm pe cei de la Oradea, au fost un adversar pe măsură.
U BT CLUJ-NAPOCA mai are nevoie de 2 campionate pentru a egala performanța echipei Asesoft Ploiești care a caștigat 11 campionate, fiind pe locul 3 în clasamentul all-time, după Dinamo, 22 de titluri, și Steaua, cu 21 de titluri. În acest moment U BT CLUJ NAPOCA are 9 titluri câștigate.