Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Universitatea Cluj a învins-o pe Oțelul Galați, în deplasare, scor 2-0, în semifinala barajului pentru calificarea în preliminariile Conference League.
Anselmo, cu o dublă, a calificat gruparea ardeleană în ”finala” cu Universitatea Craiova. Învingătoarea va evolua în preliminariile Conference League. La finalul partidei, Alexandru Chipciu (35 de ani) a explicat cum au reușit ”Șepcile Roșii” să ajungă la un singur meci de participarea în cupele europene.
”Ăsta e fotbalul, ciudat. Câteodată câștigi în ultimele minute, alteori pierzi. Fotbalul are substraturi, sunt mai multe în spate, când se întâmplă o evoluție ca cea pe care am avut-o noi în prima repriză. Oțelul e o echipă agresivă, noi vrem să jucăm fotbal, să ieșim prin pase din apărare, am tot forțat, terenul se usucă și e foarte greu.
Apoi s-a schimbat sistemul, a intrat Anselmo, a intrat Roger și s-a schimbat soarta jocului. Am spus niște lucruri la pauză ca să ne trezim, pentru că în prima repriză a fost greu tare, îți venea să ieși de pe teren”, a spus Chipciu.
”Nu pot să-mi permit să mă gândesc la altceva, pentru că urmează un meci capital la Craiova. Avem și o primă foarte mare, avem și posibilitatea ca acest club să joace în Europa, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1970, nu știu de când. Sunt concentrat 100% acolo, chiar dacă au apărut speculații.
Nu pot să neg, au ieșit discuții (n.r.- despre o trecere la FCSB). Dar în același timp chiar vreau să trag linie după acel meci. Au fost 2 ani obositori pentru mine. Și frumoși. Am sentimentul că trebuie ceva nou, asta e părerea mea. Vom vedea ce se va întâmpla după ultimul meci.
Sunt 15 jucători care termină contractele, probabil va fi o echipă nouă. Îmi scrisese soția mai devreme: `N-ați luat vacanță?`. Nu-mi permiteam să mă gândesc la vacanță pentru că e frumos să joci astfel de meciuri”, a mai declarat Chipciu.