efainlacluj.ro

U Cluj vs. U Craiova astăzi pe Cluj Arena. Examen pentru podium prentru clujeni.

Universitatea Cluj are parte sâmbătă seară, de la ora 20:00, de un adevărat test de maturitate în lupta pentru podiumul SuperLigii. Pe stadionul din Cluj-Napoca, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău primesc vizita Universității Craiova, într-o confruntare a ambițiilor mari și a formelor bune din play-off.

Alb-negrii au avut un parcurs solid acasă în actuala ediție de campionat: 10 victorii, 3 remize și doar 4 înfrângeri. În schimb, oltenii au arătat forță în deplasare, reușind să câștige 7 dintre cele 18 meciuri disputate pe teren străin și remizând în alte 5.

Meciul de la Cluj pune față în față două dintre cele mai eficiente echipe la jocul aerian. „Șepcile roșii” au înscris 15 goluri cu capul în acest sezon, în timp ce Craiova a punctat de 12 ori în acest mod. De asemenea, U Cluj excelează și la fazele fixe, reușind să înscrie 20 de goluri după astfel de momente, performanță depășită doar de CFR Cluj (21).

La capitolul defensivă, Craiova impresionează prin robustețea sa, primind doar șapte goluri din faze fixe, cel mai mic număr din întregul campionat. În plus, ambele echipe sunt greu de surprins pe final de meci: Craiova a primit doar 4 goluri după minutul 75, iar U Cluj 5.

Statistica din play-off arată un avantaj pentru olteni în ceea ce privește eficiența ofensivă: 34 de șuturi pe spațiul porții adverse, față de 17 pentru ardeleni.

Sâmbătă am putea asista și la un duel special între doi dintre cei mai promițători tineri români ai sezonului: Vladislav Blănuță (U Cluj) cu 16 contribuții ofensive (12 goluri și 4 pase decisive) și Ștefan Baiaram (Craiova) cu 18 implicări decisive (11 goluri, 5 pase decisive și două penalty-uri obținute și transformate de colegi).

Un moment important se poate consuma și pentru fundașul clujenilor, Iulian Cristea, care ar putea bifa meciul cu numărul 250 în SuperLigă dacă va fi trimis pe teren de Sabău.

În ceea ce privește istoricul recent, de la revenirea Universității Craiova în prima ligă (2014), cele două echipe s-au întâlnit de nouă ori în campionat: 5 victorii oltene și 4 remize. În plus, în mai 2024, Craiova a trecut de U Cluj în barajul pentru Conference League, la penalty-uri.

Ultima întâlnire directă din SuperLigă s-a încheiat cu un succes clar al Craiovei: 3-0 pe 14 martie 2025, golurile fiind marcate de Mekvabishvili, Carlos Mora și Jovo Lukic.

Diferențele de lot sunt și ele notabile. Clujenii au utilizat 31 de jucători în sezonul actual, 11 dintre ei cu peste 160 de meciuri în SuperLigă. De cealaltă parte, Craiova a mizat pe 28 de fotbaliști, iar portarul Laurențiu Popescu este integralist.

Mediile de vârstă confirmă experiența mai mare de partea ardelenilor:

  • U Cluj: 28 de ani și 5 luni
  • Universitatea Craiova: 26 de ani și 7 luni

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și Digi Sport.

Read Previous

Studenții de la UT CLUJ au ocupat primele două poziții la competiția „How strong is the bridge” din Slovenia

Read Next

Lumea întreagă își ia adio de la Papa Francisc | Urmărește LIVE VIDEO funeraliile de la Vatican