efainlacluj.ro

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, centru de excelență la examenul de rezidențiat 2025. Cele mai mari punctaje din țară la Medicină Dentară și Farmacie

Concursul național de intrare în rezidențiat, considerat unul dintre cele mai importante și solicitante examene din parcursul profesional al medicilor și farmaciștilor, s-a desfășurat duminică în condiții impecabile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Instituția clujeană confirmă, încă o dată, poziția de lider în formarea viitorilor specialiști din domeniul sănătății.

Performanțe la nivel național

UMF „Iuliu Hațieganu” a înregistrat anul acesta cele mai mari punctaje din țară la specializările Medicină Dentară și Farmacie, precum și al doilea cel mai mare punctaj național la Medicină. Aceste rezultate consolidează reputația universității ca unul dintre cele mai puternice centre academice medicale din România.

Potrivit datelor transmise de instituție, performanțele obținute reflectă atât efortul candidaților, cât și calitatea procesului educațional, rigurozitatea pregătirii și dotările moderne de care dispun studenții pe parcursul anilor de studiu.

Organizare exemplarǎ cu peste 250 de voluntari

Examenul a fost organizat la Cluj în 12 săli, mobilizând peste 250 de voluntari – cadre didactice, medici rezidenți și personal administrativ. Ei au asigurat desfășurarea optimă a concursului, de la distribuirea materialelor și supraveghere, până la suport logistic și asistență pentru candidați.

Conducerea universității a subliniat faptul că implicarea comunității academice în organizarea rezidențiatului reprezintă un act de responsabilitate profesională și contribuie la corectitudinea și prestigiul acestui examen național.

S-a finalizat concursul de rezidențiat 2025, cu succes pentru absolvenții noștri. La Medicină dentară și la domeniul Farmacie absolvenții UMF Cluj au avut primele punctaje pe țară. La Medicină, Clujul a avut al doilea punctaj; așteptam statisticile oficiale, dar suntem convinși că, la fel ca și în anii anteriori, ați fost cei mai buni, atât la promovabilitate, cat și la punctajele mari obținute. Organizarea a fost impecabilă, mulțumesc colegilor mei din comisia locală de rezidențiat, tuturor celor 256 de colegi implicați în supraveghere și în corectarea grilelor, ați arătat încă o dată ca suntem o echipă grozavă. În mijlocul tulburărilor de toate felurile, a feluritelor scandaluri și frământări din societatea românească, noi mergem înainte și ne facem treaba. Foarte bine. Bravo tuturor, candidați și organizatori. Well done!

a spus Rectorul Anca Buzoianu pe Facebook

Peste 1.100 de candidați la Cluj

În centrul universitar clujean au susținut examenul 1.159 de candidați, alăturându-se celor 10.147 de absolvenți din întreaga țară. La nivel național, participanții au concurat pentru 5.079 de locuri și 295 de posturi în domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.

Examenul de rezidențiat reprezintă etapa decisivă care le permite tinerilor medici să își înceapă pregătirea de specialitate în sistemul medical românesc.

Read Previous

Un copil, o geacă, o iarnă mai blândă. Clujenii chemați să aducă bucurie celor vulnerabili

Read Next

Gheorghe Zamfir, mesaj emoționant după cele cinci concerte sold-out susținute de André Rieu la Cluj: „Ne-am purificat sufletește. Vă iubesc nespus!”