Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
🆕𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐫𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐩𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐚𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 📌𝐃𝐉 𝟏𝟔𝟏𝐄
🔛Consiliul Județean Cluj a demarat 🚧lucrările de reabilitare a podului situat pe drumul județean📌 DJ 161E, la kilometrul 📌27+338, pe raza comunei 𝐂𝐚𝐭𝐢𝐧𝐚.

ℹ️Podul are o lungime de 23,1 metri, o lățime de 11,7 metri, partea carosabilă dispunând de două sensuri de circulație cu o lățime de 4,4 metri fiecare. De asemenea, podul este prevăzut și cu trotuare, pe ambele părți, cu o lățime de aproximativ un metru fiecare.

✅În această fază, au fost deja executate ⚒ lucrările de armare și de turnare a betonului în placa de suprabetonare, pe un sens de circulație.

✅Lucrările 🚜 se vor finaliza cu ▶️realizarea unei hidroizolații performante și ▶️turnarea a două straturi de asfalt pe toată lungimea podului, cu ▶️racordarea la calea de rulare a drumului, precum și ▶️amenajarea trotuarelor și ▶️montarea de parapeți pietonali.
✅Valoarea lucrărilor este de 349.598,90 lei 💰(TVA inclus), finanțarea fiind asigurată prin 📌Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în proporție de 82% și din 📌bugetul propriu al forului administrativ clujean în proporție de 18%. Data limită de finalizare a lucrărilor este luna iulie a acestui an.