Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Încheierea celei de-a 9-a ediții a emisiunii Insula Iubirii a adus cu sine o analiză psihologică a fenomenului. Psihologul clujean Ovidiu Nistor explică într-un interviu de ce românii urmăresc cu atâta interes show-ul, ce nevoi psihologice satisface vizionarea, de ce publicul rămâne captiv și cum poate chiar contribui la discuții constructive în cupluri.
Dacă nu locuiești într-o peșteră, nu ai cum să nu fi auzit de Insula Iubirii, de Jaguarul, de Teo și Ella sau Iustina și Cornel.
Astăzi se încheie a 9-a ediție a emisiunii Insula Iubirii și discutăm cu psihologul Ovidiu Nistor pentru a înțelege mai bine de ce se uită atât de multă lume la această emisiune.
REPORTER: Ce îi determină pe români să se uite la “Insula Iubirii”?
“Insula Iubirii” este un format de emisiune răspândit la nivel mondial, devenind un adevărat fenomen. Am identificat mai multe cauze pentru care emisiunea are atât de mulți urmăritori.
În primul rând, atunci când analizăm un comportament, e nevoie să ne uităm la funcția acestuia. Ce rol joacă acest comportament? Ce nevoie ne îndeplinește? Ce obținem făcând acel comportament?
Așadar, privitul emisiunii îndeplinește funcții diferite pentru fiecare. Pentru unii îndeplinește nevoia de apartenență. Apartenența la un grup: grupul celor care urmăresc emisiunea, grupul celor care nu urmăresc emisiunea dar îi judecă pe cei care urmăresc emisiunea etc. Simți că faci parte dintr-o comunitate, înțelegi glumele și referințele, devii expert în meme-uri și te simți integrat la muncă și pe grupurile de Whatsapp.
Poate fi vorba și despre nevoia de confirmare a convingerilor. Celor care sunt singuri, li se poate confirma credința că relațiile sunt ceva complicat și dau doar bătăi de cap, că toată lumea înșală și că singurătatea lor este justificată, sau de ce nu, li se pot confirma și credințele pozitive despre relații, luând ca model cuplurile care rezistă tentațiilor de pe insulă, crescând astfel speranța. Celor care sunt în relații li se poate confirmacredința că relația lor este stabilă în raport de cele ale participanților la emisiune sau, din contră, că temerile lor sunt justificate. Această nevoie de confirmare va fi mereu un element ce va ține publicul captiv, alături de nevoia de a-și reduce nivelul de incertitudine, cei de pe insulă devenind o oglindă a propriilor frici și convingeri.
Totodată, putem vorbi și despre nevoia de conformare, dar și despre frica de a rămâne pe dinafară și presiunea de a fi la curent, care poate apărea atunci când toată lumea vorbește despre Insula Iubirii.
Unii se uită din pură curiozitate sau din plictiseală, iar dacă tot au început să se uite, se uită până la capăt. Unii se uită doar pasiv, pentru că se uită partenerul sau cineva din casă.
Pentru unii urmărirea emisiunii este un izvor de stimă de sine. Unul dintre mecanismele stimei de sine este comparația socială, prin care oamenii își construiesc și reglează stima de sine. Deseori ne comparăm cu ceilalți pentru a ne simți mai bine. Poate apărea un sentiment de satisfacție personală (comparându-ne cu participanții sau ispitele), dar și legată de relație.
Alții văd în Insula Iubirii o formă de escapism, de evadare din cotidian și un răgaz de la știrile alarmiste, o ruptură de realitatea politică și socială dezarmantă și deprimantă. Pentru unii urmărirea reality show-urilor înseamnă și reducerea stresului, întrucât nu se mai concentrează pe problemele lor, ci pe ale altora.
Psiholog Ovidiu Nistor
REPORTER: Ce ne ține captivi?
Misterul predicției evoluției fiecărei dinamici și relații, dopamina anticipării, satisfacția profețiilor împlinite și pofta cu care spui “știam eu că așa va fi!”
Din confortul casei, stând pe canapea, devenim o instanță morală și avem puterea și ni se pare că și îndreptățirea de a pune etichete, de a judeca și analiza comportamentul participanților.
Emisiunea este o fereastră prin care putem privi natura umană și dinamicile de grup sau de cuplu într-un mediu izolat, dar poate fi și o fantezie voyeuristică, întrucât emisiunea ne oferă șansa de a invada intimitatea cuplurilor. Ne place să vedem fisurile, dar ne putem și bucura pentru conexiunile autentice din cupluri sau prieteniile formate.
Insula Iubirii poate fi și o oglindă care ne reflectă atât așteptările, cât și temerile noastre legate de relații, fiind o oportunitate de a le pune în discuție cu partenerul sau partenera, dacă facem parte dintr-un cuplu.
Insula Iubirii este și un liant social, un prilej de discuție sau chiar întâlnire cu ceilalți. Știm foarte bine că sunt grupuri de prieteni care se adună acasă unii la alții pentru a viziona emisiunea împreună. Sunt chiar și localuri care transmit emisiunea și organizează „watch parties”. Privitul emisiunii a devenit un fenomen social și un adevărat ritual, ne uităm cu prietenii ca și atunci când joacă naționala de fotbal la Campionatul European.
Mai mult, emisiunea ne acordă prilejul de a deveni “detectivi” responsabili cu identificarea comportamentului simulat: ne provoacă să discernem între minciună și adevăr, între conexiuni autentice și jocuri de rol, să delimităm realitatea de regie.
Totodată, emisiunea poate fi o exemplificare a stilurilor de atașament, a tiparelor relaționale, a modurilor diferite în care se manifestă dorul și de ce nu, chiar și a tulburărilor de personalitate, privitorii întrecându-se în identificări și diagnosticări.
Psiholog Ovidiu Nistor
REPORTER: Emisiunea are multe episoade și fiecare episod durează câteva ore. Ce îi face pe oameni să rămână în fața televizoarelor?
Așa este. O mențiune am de făcut: emisiunea nu e urmărită doar la televizor, ci și pe laptop sau telefon, prin intermediul unei aplicații dedicate. Sunt oameni care se uită chiar la reluare sau la episoade în varianta extinsă. Sunt mai multe tehnici psihologice prin care realizatorii emisiunii își țin publicul captiv.
Putem vorbi despre dinamica dintre faptă și reacție. Ni se arată o încălcare a limitelor stabilite de partener, mereu pe finalul episodului, tocmai pentru a aștepta o reacție a partenerului de pe “cealaltă insulă”. Mai mult, fiecare episod are un final în “coadă de pește”, tehnică specifică telenovelelor, prin care suspansul de la final ne determină să dorim să vedem și următorul episod.
Totodată, suntem aproape siguri că unii participanți vor călca strâmb, așa că anticiparea ne ține cu sufletul la gură. De ce spun că participanții vor călca strâmb? Deoarece aceștia sunt selectați în urma mai multor interviuri în care li se face și un profil psihologic, iar cei mai mulți dintre ei au și un istoric de infidelitate, or cel mai bun predictor al unui comportament viitor este un comportament anterior. Peste factorii de personalitate se adaugă și factori de mediu care au ca efect amplificarea emoțională, precum privarea de somn, care poate duce la reacții impulsive și probleme de reglare emoțională, luminile puternice, faptul că sunt filmați mereu produce o stare de stres psihic. Peste acestea se adaugă și dezorientarea temporală și zgomotul de fond constant, dat fiind faptul că au petreceri în fiecare seară până la ore târzii.
Faptul că participanții și ispitele locuiesc împreună 24/7 are ca efect accelerarea formării intimității emoționale, a vulnerabilizării și autodezvăluirii, participanții mărturisindu-și cele mai intime secrete după numai câteva zile pe insulă.
Psiholog Ovidiu Nistor
REPORTER: Vrem să ne răspundeți sincer: dumneavoastră vă uitați la Insula Iubirii?
Da, m-am uitat la sezonul de anul trecut și m-am uitat și la sezonul actual. Cred că mă ajută în practica profesională și în lucrul cu oamenii. Mă ajută să înțeleg referințele, să fiu “în ton cu lumea” și să știu la ce se referă clienta care-mi spune “Ce Ella am fost la faza asta!”.
Fac parte dintr-o generație care a crescut cu telenovele, așa că nu mă mir deloc că această emisiune are o asemenea tracțiune. Însă, trebuie să recunosc, îmi place drama și tensiunea.
Dar lăsând la o parte bârfa și drama, părerea mea este că Insula Iubirii face un lucru foarte bine: ne provoacă să discutăm despre relații. Ne pune pe tavă niște subiecte tabu precum infidelitatea, frecvența și calitatea actului sexual în cuplu, nevoile neîndeplinite, definiția înșelatului pentru fiecare partener și ne provoacă să disecăm (sau autopsiem, în unele cazuri) relația de cuplu.
Consider că poate avea un rol benefic pentru cupluri, întrucât știm că “bârfitul” în cuplu și existența unui “inamic comun” îmbunătățește comunicarea și crește nivelul de satisfacție. Devenim “noi” vs. “ceilalți” în timp ce stăm tolăniți pe canapea. Poate mai mâncăm și ceva bun în timp ce facem asta și efectul este garantat.
Totodată, atunci când vedem la alții comportamente și probleme pe care le avem și noi, are loc o normalizare. Asta duce la destigmatizare și poate avem curajul să vorbim și noi despre asta, sau de ce nu, cu un psiholog.
Ce mai cred că e important e să învățăm din greșelile altora, înainte de a ajunge să le facem noi.
Emisiunea poate avea rol de catalizator, având ca efect creșterea nivelului de satisfacție în cuplu, dar poate fi și motiv pentru reproșuri precum “Nu pot să cred că te-ai uitat fără mine!”.
Psiholog Ovidiu Nistor