efainlacluj.ro

USAMV lansează un program de licență pentru studiul comportamentului animalelor, în cadrul unui seminar cu participare internațională

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță lansarea, în premieră în România, a unui nou program de licență, cu predare în limba engleză – ”Comportamentul Animalelor și Bunăstare”, în cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii (FZB), începând cu anul universitar 2023-2024. 

Programul de licență ” Comportamentul Animalelor şi Bunăstare” va avea o durată de patru ani, iar absolvenții vor deveni specialiști în comportamentul şi bunăstarea animalelor. 

”Această calificare este una europeană, regăsindu-se în standardele ocupaționale europene (ESCO) ca specialist în comportamentul animalelor și fiind cerută de reprezentanți ai pieței muncii din România. Unicitatea acestui program de licență constă în abordarea multi și interdisciplinară de transmitere a cunoștințelor teoretice și practice din domenii ca: etologie, psihologie animală, genetică comportamentală, bunăstarea tuturor categoriilor de animale din perspectiva standardelor internaționale, emoții și cogniții la animale, intervenții asistate de animale și multe altele”, a declarat decanul FZB, Prof. dr. Daniel Dezmirean. 

Lansarea programului va avea loc în cadrul unui seminar internațional, organizat în 15 martie, de la ora 11.30, în Amfiteatrul Roșu al Bibliotecii USAMV Cluj-Napoca.

Prima ediție a Seminarului ”Career Paths in Animal Behavior, Welfare and Human-Animal Interactions” se va derula cu participare gratuită, fizică sau online (https://meet.google.com/ouj-yhyf-vqk) , iar studenții vor asista la prelegeri ale unor experți recunoscuți la nivel mondial în comportamentul animalelor. 

Experții invitați sunt profesorul Dennis C. Turner, din Elveția, unul dintre liderii mondiali în studiul comportamentului felinelor și în cercetările din domeniul intervențiilor asistate de animale, și cercetătorul Marco Adda, din Elveția, specializat în studierea comportamentului câinilor liberi și în domeniul antrozoologie.

”Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu specialiști recunoscuți în domeniile etologiei și antrozoologiei, colaboratori valoroși ai USAMV CN în diferite proiecte de cercetare și organizarea de evenimente științifice. Aceștia vor oferi informații inedite bazate pe experiența lor profesională și de viață, ghidându-i pe viitorii și actualii noștri studenți și absolvenți în cariera lor viitoare, într-un domeniu atât de interesant ca și comportamentul animalelor”, a explicat Prof. dr. Alina Rusu (FZB).

Din 2021, la aceeași facultate din cadrul USAMV Cluj-Napoca se derulează și Programul de masterat ”Ethology & Human-Animal Interactions”, tot cu predare în limba engleză și care a reprezentat, de asemenea, o premieră națională la momentul lansării. 

Read Previous

Chiar daca e primavara, pe mai multe drumuri din zona de munte a Clujului se intervine zilnic!

Read Next

VIDEO. Nebunie la Cluj inainte de Derbyul CFR Cluj vs. U Cluj. Suporterii Universitatii Cluj in extaz.