efainlacluj.ro

Vehiculul solar al echipei Solis UTCN a trecut linia de finish în Adelaide, Australia!

România a fost din nou prezentă pe harta mondială a inovației și mobilității verzi prin performanța echipei Solis UTCN, care a participat la prestigioasa competiție Bridgestone World Solar Challenge 2025, desfășurată în Australia.

🚘 Prototipul Hyperion, cel mai avansat vehicul solar realizat până acum de studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a străbătut deșertul australian pe un traseu de mii de kilometri, în condiții meteo extreme. Vânturile puternice au pus la încercare echipa și mașina, însă perseverența și pregătirea lor și-au spus cuvântul: Hyperion a trecut linia de finish în ultima zi a competiției, confirmând valoarea și dedicarea studenților clujeni.

După încheierea cursei, vehiculul solar a fost prezentat publicului în Victoria Square, iar echipa a avut onoarea de a defila pe străzile din Adelaide, într-o ceremonie de sărbătoare care a adunat participanți din întreaga lume.

👏 Felicitări echipei Solis UTCN pentru acest parcurs excepțional și pentru că a reușit să ducă România, încă o dată, în rândul marilor inovații internaționale din domeniul energiei verzi și al mobilității sustenabile.

Read Previous

Inconștienții care au lăsat România în prăpastia deficitului. Guvernul actual trebuie să repare haosul financiar moștenit

Read Next

Sălajul este legat de astăzi la apa din lacul Tarnița, Cluj. Conductă în lungime de 164 de km.