Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Gabriela Ruse și Ana Bogdan s-au calificat în sferturile de finală în cea de-a patra zi a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250. Ambele au avut parte de victorii muncite și puncte câștigate spectaculos. Cel mai bun meci al turneului de până acum a fost ”pus în scenă” de Ana Bogdan, care se află la a șaptea victorie consecutivă în circuitul WTA, și talentata Nikola Bartunkova din Cehia. 3 ore și 12 minute intense care au ținut publicul din sală cu sufletul la gură.
Gabriela Ruse și-a câștigat locul în sferturile de finală, după un meci echilibrat cu Anna Bondar, cu două seturi dure, 7-6 și 6-3. Ea a obținut astfel prima ei calificare în sferturile de finală ale unui turneu WTA din acest sezon și va urca cel puțin 25 de locuri în clasamentul WTA.
Gabriela Ruse: „Sunt foarte bucuroasă de victoria de azi. Nu mă așteptam (n.r. să câștig), pentru că la început m-am simțit rău, am avut probleme la picior. Am luptat pentru fiecare minge și, la un moment dat, efectiv am uitat de durere. Publicul a crezut în mine și, chiar dacă m-a văzut cu lacrimi în ochi, a continuat să mă încurajeze și cred că asta mi-a dat putere. M-am încărcat cu energia publicului și am arătat din nou un tenis foarte bun. La început am fost și puțin emoționată, pentru că Anna este prietena mea. Ne cunoaștem de când aveam 7 ani și mi-a fost greu să joc împotriva ei, mai ales că ea este într-o formă foarte bună, a ajuns anul acesta aproape de Top 50. Mă bucur pentru această victorie, mi-am demonstrat încă o dată că dorința și puterea vin din interior.”
În sferturi, Ruse o va întâlni pe Emiliana Arango din Columbia, calificată și ea miercuri în sferturile de finală după victoria în fața elvețiencei Jil Teichmann, scor 6-3, 6-3. Tamara Korpatsch din Germania merge și ea mai departe, după meciul cu Jodie Burrage (UK).
Ana Bogdan s-a calificat în sferturile de finală ale Transylvania Open, după un meci extraordinar cu Nikola Bartunkova, jucătoare în vârstă de 17 ani din Cehia care a jucat finala de junioare la Wimbledon în acest an. Bogdan a luptat pentru fiecare punct în parte și s-a impus după mai bine de trei ore de joc: 4-6, 7-6, 7-5. Ea s-a calificat astfel pentru prima dată în sferturi de finală la Cluj.
Ana Bogdan: „Am jucat peste 3 ore, a fost un meci incredibil. Amândouă am jucat foarte bine, e și meritul Nikolei că a jucat extraordinar, are un viitor strălucit în față și îi urez tot binele din lume. Mi-am dorit enorm să câștig azi, în ciuda faptului că nu am avut cea mai bună zi a mea. Publicul mi-a dat foarte multă energie. Uneori, când nu joci așa cum ți-ai dori să joci, dacă ai publicul care te susține așa cum m-a susținut pe mine astăzi, găsești acea putere în tine ca să reușești. Mă bucur enorm că am câștigat, mă bucur pentru tot ce am simțit acolo pe teren datorită lor.”
Jaqueline Cristian a pierdut în fața Evei Lys, tânăra din Germania care în primul tur a eliminat-o din competiție pe Sorana Cîrstea, favorita numărul 1 a turneului. Cele două au jucat ultimul meci al zilei, o partidă grea, începută cu un prim set câștigat de Cristian.
Eva Lys: ”Mi-am găsit ritmul pe parcurs, când am simțit că Jaqueline începe să aibă un meci mai puțin agresiv. Sunt foarte bucuroasă de rezultat, dar a fost un meci extrem de greu din punct de vedere mental. Nu am fost în cea mai bună formă. Pentru mine a fost un meci cu mine însămi în ultimul set și cred că asta s-a văzut, dar sunt mândră de rezultat.”
Dalila Jakupovic și Irina Khromacheva au câștigat meciul de miercuri împotriva echipei formate din Greet Minnen și Yanina Wickmayer (scor 6-1, 6-2). Cele două s-au calificat astefel în sfeturile de finală la dublu. Leolia Jeanjean și Valeriya Strakhova și-au asigurat locul în sferturi cu o victorie strânsă în fața echipei Anna Bondar – Kimberley Zimmermann.
Vineri, 20 octombrie, se joacă sferturile de finală atât la simplu, cât și la dublu.
Programul meciurilor de pe TERENUL CENTRAL (start ora 14:00):
D. Snigur (UKR) vs T. Korpatsch (GER)
E. Arango (COL) vs [WC] E. Ruse (ROU)
NB 6:00 PM E. Lys (GER) vs [Q] E. Makarova
[5] A. Bogdan (ROU) vs [4] R. Masarova (ESP)
Programul meciurilor de pe TERENUL 2 (start ora 14:00):
[4] A. Friedsam (GER) / M. Niculescu (ROU) vs L. Jeanjean (FRA) / V. Strakhova (UKR)
After suitable rest [1] A. Parks (USA) / E. Ruse (ROU) vs J. Burrage (GBR) / J. Teichmann (SUI)
Transylvania Open WTA 250 are loc în perioada 16-22 octombrie 2023. Meciurile se joacă indoor, pe hard, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Sala a fost împărțită în două terenuri de joc: Terenul Central și Terenul 2. Pe lângă aceste două terenuri, au mai fost amenajate încă două pentru antrenamente. În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu. În joc sunt puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.303 dolari.
Bilete și acces
Abonamentele la Transylvania Open 2023 sunt sold-out, însă fanii tenisului care vor să vină la turneu mai pot încă să achiziționeze bilete de o zi care oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de pe ambele terenuri de joc. Pentru ziua de sâmbătă, organizatorii vor deschide nivelul 3 al BT Arena, pentru a suplimenta numărul de locuri pentru doritori. Biletele la turneu sunt disponibile exclusiv pe entertix.ro și sunt nerambursabile. Entertix este partenerul de ticketing exclusiv al turneului Transylvania Open.
Despre Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open este cel mai important turneu de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca. Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.