Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Patru artiști clujeni au spus poveștile a cinci dintre cei 50 de copii din Băișoara, pe care asociația World Vision România vrea să îi includă în programul „Pâine și Mâine”. Prin intermediul acestui program, elevii vor primi o masă caldă și ajutor la teme în fiecare zi. Scopul evenimentului a fost acela de a spune poveștile acestor copii, pentru a-i ajuta pe clujeni să înțeleagă cât este de important să redirecționeze 3,5% din impozit către această cauză.
Evenimentul a avut loc miercuri, la Teatrul Independent Magic Puppet din Cluj-Napoca și a inclus un moment artistic realizat de Georgiana Bighescu, despre dificultățile copiilor care locuiesc în zonele defavorizate, dar și despre importanța educației în viețile lor.
Ulterior, cei patru artiști, Bogdan Bob Rădulescu, Dan Chiorean, Delia Gavlițchi și Georgiana Bighescu au spus poveștile a cinci copii din comuna Băișoara, cu toții elevi. La eveniment au participat, de asemenea, și reprezentanți ai World Vision România.
Bogdan Bob Rădulescu a spus povestea lui David (care este în clasa întâi) și a lui Eduard (care este în clasa a patra), doi frați care locuiesc împreună cu cele două surori mai mari, cu mama și cu tatăl invalid. Actorul a mărturisit că și în familia lor sunt doi frați și două surori, însă există și diferențe majore.
„Diferența e că părinții lui David și a lui Eduard o duc mult mai greu decât au dus-o mama cu tata. Mama și tata nu mai sunt, din păcate, dar au fost doi oameni simpli, care au știut cât de importantă e educația pentru noi. Am citit povestea lui David și a lui Eduard, care locuiesc la Băișoara, iar faptul că Eduard își dorește să devină profesor de română, în lumea în care 9 din 10 copii își doresc să fie influnceri pe Tik-Tok, mi se pare realmente un miracol. Pentru David, Eduard și surorile lor, singura scăpare este educația. Cred că uneori putem face foarte mult bine cu foarte puțin efort. Eu salut inițiativa celor de la World Vision de a cuprinde în proiectul lor și pe acei 50 de copii de la Băișoara, să primească o masă caldă și ajutor la teme timp de un an de zile. Trebuie doar să aflăm despre el și să putem face și noi ceva pentru a ajuta. Dacă putem face puțin pentru acești copii, ajutorul nostru, sămânța pe care o punem în ei, va da roade și băieții vor fi bine. Și dacă ei vor simți ajutorul dat de comunitate, sunt aproape sigur că ei, într-o zi, într-un context, se vor întoarce spre comunitate să dea o mână de ajutor la rândul lor”, a spus actorul Bogdan Bob Rădulescu.
Dan Chiorean a adus în fața publicului povestea lui Darius, un copil vesel, sociabil, căruia îi place să se joace, să alerge, dar pe care părinții reușesc cu greu să-l trimită la școală, fiindcă veniturile lor sunt mici.
„Sunt convins ca toti acesti copii au drumul lor. Ei vad mai bine steaua lor. Nu știu dacă ați văzut vreodată cerul înstelat de la Băișoara. E superb. Și acești copii știu să se uite la steaua lor. Din păcate, în oraș, mulți copii de vârsta lor țin capul jos, înspre telefon. Copiii de la Băișoara au șansa să respire un aer curat. Dar depinde de noi să le întindem o mână să aibă o șansă în plus la un viitor mai bun. Dacă eu am avut o șansă și nu am fost cel mai pozitiv exemplu, fiindcă am crezut în ceea ce fac și am fost ajutat, atunci și acești copii merită să fie ajutați”, a zis actorul Dan Chiorean.
Regizoarea Delia Gavlițchi a vorbit despre cât este de important ca acești copii să primească o masă caldă și acces la educație, făcând cunoscută povestea Dariei, o fetiță frumoasă și silitoare, care acum este în clasa întâi și căreia îi este foarte dragă școal și învățătura.
„Dacă nevoile de bază nu ne sunt asigurate, dorința și faptul că îi impingem pe copii către educație este un pic paradoxal. Nu cred că cineva își îndreaptă atenția către cunoaștere atâta timp cât dârdâim de frig sau ne roade stomacul. Avem nevoie de educație tocmai pentru că trăim în societatea asta în care diferențele culturale și diferența de dialog este la cote foarte înalte. Mi-au rămas în minte niște cuvinte de la un băiețel tare tare drag mie și mi-a zis nu de mult: mami, tu știi cât e de greu să reușești să adormi atunci când te doare stomacul foarte foarte tare? Și i-am răspuns că nu știu. Fiindcă sincer, nu știu. Voi știți?”, a adăugat Delia Gavlițchi.
Georgiana Bighescu s-a regăsit în povestea lui George, un băiețel care are șapte ani și care s-a născut cu un defect la ochi, dar care își dorește să meargă la școală și să învețe. Iar părinții lui, deși oameni fără loc de muncă, dar care muncesc ca zilieri, își doresc să-l poată opera, ca acesta să aibă cele mai mari șanse la un viitor mai bun.
„Eu în clasa întâi am vrut să mă las de școală fiindcă eu voiam să spun povești și, asemenea lui George, nu vedeam foarte bine. Și atunci am spus că nu mai am nevoie de școală, că eu mă duc să spun povești copiilor. Atunci mama mi-a zis să mai stau un an la școală, să învăț să scriu și apoi pot să nu mă mai duc. Încă fac școala. Dar am avut șansa să primesc operația și ochelarii de care am avut nevoie atunci. Nu mai am nevoie de ochelari. Cred că George și toți copiii asemenea lor, cei a căror povești le cunoaștem sau nu, ei sunt reali, eu au nevoie de acest ajutor, ei au nevoie de pâine, ca să nu adoarmă cu stomacul gol și au nevoie de educație pentru că doar așa ei pot fi parte din acel mâine pe care cu toții ni-l dorim”, a spus actrița Georgiana Bighescu.
Programul „Pâine și Mâine” derulat din 2016, are în grijă1400 de copii din mediile cele mai vulnerabile. Anul acesta, reprezentanții World Vision Romania își concentrează forțele în jurul a 100 de copii dintre care 50 sunt din comuna Băișoara, județul Cluj și din Sălcioara, județul Ialomița.
„De multe ori ne gândim că statul nu face prea mult, că bugetul pentru educație e prea mic. Acum e momentul să ne implicăm și să contribuim direct, fără să dăm niciun ban din buzunar, completând formularul prin care redirecționăm 3,5% din impozitul pe venit. Durează un minut să fie completat și astfel contribuim la educația copiilor din mediul rural. Acum ar fi momentul ca oamenii să se implice în educația copiilor, educație despre care se discută atât de mult în societatea civilă, dar pentru care se fac atât de puține lucruri”, a spus Monica Popa, reprezentant World Vision România.
CUM REDIRECȚIONEZI 3.5% din impozit?
ONLINE, într-un minut, FĂRĂ printare și FĂRĂ depunere FIZICĂ!
Pentru a redirecționa 3.5% din impozitul pe venit pentru educația copiilor de la sate incluși în programul ”Pâine și Mâine” al fundației World Vision România durează doar un minut:
1. Tot ce trebuie să faci este să intri pe site-ul organizației și să completezi FORMULARUL online: https://bit.ly/3KwMAcr
2. După ce ai completat formularul, NU mai trebuie să-l printezi și să mergi la ANAF pentru a-l depune. Organizația (World Vision România) îl va primi automat pe mail și tot ea se va ocupa de depunerea formularului, prin Spațiul Privat Virtual (SPV).
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România a ajutat peste 500.000 de copii și adulți, din aproape 500 de comunități situate în 18 județe. Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania