efainlacluj.ro

We Singing Colors lansează la Cluj HOPIUM, un album la granița dintre indie-rock, folk și pop, peste care se așează noi sonorități ce promit a fi surprinzătoare

“Adie vântul, se aud frunzele, poate și păsările, se vede cum răsare soarele în zare, în timp ce tu ești în întuneric. Hopium e momentul ăla în care te întrebi de ce? Și respiri. De ce stai (Default Tone), de ce fugi (Sound of leaving), de ce lași timpul să treacă (De Noi), de ce nu te eliberezi (Nomad), de ce ți-e frică. Apoi te uiți din nou în zare, respiri, știi (un pic) mai bine ce vrei și că ești pe drum (Be fine).” – Roxana Niculae.

Formația We Singing Colors a pornit în turneul de promovare a albumului „Hopium” și va ajunge pe 7 aprilie, la Cluj-Napoca, în Flying Circus.

Link concert: https://fb.me/e/5n7i0JcVt 


HOPIUM pare să fi luat tot ce a fost mai bun din albumele anterioare “Made of Wool, Made of Heavy Metal” și “Lone Learner”, ducând povestea mai departe. Din ea fac deja parte Default Tone, Nomad, De Noi și Sound of Leaving, cele patru single-uri de pe album, deja lansate. 

Muzica albumului e compusă de Andrei Hațegan și Roxana Niculae, însă cei doi au lucrat îndeaproape în studio și cu Narcis Axinte, Mihai Dragolea și Cătălin Lungu la bass, Vlad Ionescu, Robert Dahlquist, Joseph Burton, Daniel Olteanu la tobe. Albumul a fost înregistrat în 4 studiouri din București: The Wooden Paradise, alături de Ștefan Rădulescu, PBS, cu Paul Ballo, SAE, cu Vlad Burlan și Inspirat, alături de Daniel Olteanu. Pe partea de mix au pus umărul Adam Whittaker, (mixedbyadam.com), Daniel Olteanu (Inspirat Studio) și Ian Flynn (Werkhouse Studio). Grafica CD-ului este făcută de Andrei Chiriși, după o pictură de Andrei Hațegan.

We Singing Colors a apărut în peisajul muzical autohton în 2011 și îi recunoști cel mai ușor după fluieratul piesei „Good Days, Bad Days” care se aude de la primul album din 2014, „Made of wool, made of Heavy Metal”. Au urmat multe concerte în cluburi și festivaluri din țară, înregistrări și o serie de concerte în Marea Britanie, un scurt tur în Japonia și India, show-uri live și sesiuni radio în Spania, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Slovenia sau Moldova.

We Singing Colors combină indie-rock cu folk, cu elemente electro și cu pop-alternative pentru a crea propria lume, plină de viață. E un amestec de invitație la dans și fericire cu coborâri în adancul unor tristeți, din care rezultă împăcarea cu sinele și un good vibe.

Dacă primul album „Made of Wool, Made of Heavy Metal” era mai visător și minimalist, cu accent reverberant pe o acustică melancolică, cel de-al doilea, „Lone Learner”, a completat tabloul cu sonorități mai elaborate, în care ritmurile, synth-urile și percuțiile joacă un rol important.

Componența formației We Singing Colors:

* Andrei Hațegan: voce, chitară

* Roxana Niculae: voce, clape

* Joseph Burton: tobe

* Cătălin Lungu: bass

Biletele pentru concertul din Flying Circus, sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro:

https://www.iabilet.ro/site/event/84209/
  • Early bird: 40 lei (primele 30 bilete)
  • Presale: 50 lei (până pe 6 aprilie inclusiv)
  • Acces general: 60 lei
  • Studenți/elevi: 30 lei

Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.

Read Previous

Podul provizoriu de la Bontida, Cluj, s-a crapat dupa 3 zile de la deschidere! FOTO

Read Next

Nelutu Sabau face schimbari geniale si califica Universitatea Cluj in semifinalele Cupei.