Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Zeci de hectare de teren stau nefolosite la granița dintre Cluj-Napoca și Florești, în timp ce sute de mii de oameni pierd ore în șir în trafic. În spatele refuzului de a ceda măcar câțiva metri pentru un drum mai lat, o pistă de biciclete sau un spațiu verde stă veșnicul răspuns al instituțiilor încremenite în timp: „Nu se poate”.
Privit de sus, contrastul este strigător la cer. Pe de o parte, artera de circulație dintre Cluj-Napoca și Florești, o linie de asfalte sufocată zilnic de zeci de mii de mașini, unde banda se „țuguiază” brusc, iar traficul se gâtuie violent pe câțiva metri decisivi. Pe de altă parte, dincolo de gard, se întinde o suprafață verde impresionantă: un teren uriaș, neexploatat într-o direcție verde, lăsat într-o amorțeală completă.
Este proprietatea Companiei de Apă Someș. O fâșie de teren cu un potențial uriaș pentru mobilitatea verde și calitatea vieții din zonă, dar care rămâne complet inaccesibilă cetățenilor.
Scuza perfecta: „Bazinele de apă” și Muzeul Apei
De fiecare dată când comunitatea deschide subiectul unei cedări de teren sau al unui parteneriat pentru dezvoltare, conducerea Companiei de Apă Someș scoate din sertar placa oficială: zona de protecție sanitară, infrastructură critică, bazinele de apă și Muzeul Apei.
Nimeni nu contestă importanța apei potabile sau protejarea infrastructurii critice. Însă suntem în anul 2026. În orice stat civilizat din Europa, unde interesul public și binele cetățeanului sunt priorități reale, soluțiile tehnice se găsesc rapid:
- Piste de biciclete securizate pe marginea fâșiei, fără acces la bazine.
- Lărgirea punctelor critice de trafic prin resistematizare inteligentă.
- Un parc metropolitan modern sau o zonă verde accesibilă, integrată cu respectarea tuturor normelor de siguranță.
Dacă s-ar dori, ingineria și urbanismul modern oferă soluții de protecție la cheie. Însă pentru a găsi soluții, este nevoie de viziune și efort.
LeFe confortabile, viziune zero
De ce nu se mișcă nimic? Răspunsul este unul dur, dar evident pentru oricine urmărește activitatea companiilor de stat din România: este mult mai simplu să spui „nu se poate” decât să lucrezi la proiecte complexe.
Compania de Apă Someș este condusă de directorași și administratori obișnuiți cu confortul funcțiilor și al lefurilor generose, departe de presiunea performanței din sectorul privat. Pentru acești decidenți, investițiile mari în interesul comunității înseamnă responsabilitate, muncă și risc. Așa că preferă să invoce reglementări rigide și să lase zeci de hectare să servească doar ca „pășune urbană”, în timp ce la câțiva metri distanță oamenii își pierd nervii și timpul în blocaje rutiere.
Traficul dintre Cluj și Florești nu mai este de mult o simplă problemă de infrastructură, ci un test de voință politică și administrativă. Este absurd ca o companie publică, plătită din banii cetățenilor, să blocheze dezvoltarea unei întregi zone metropolitane doar din lipsă de inițiativă.
Comunitățile din Cluj-Napoca și Florești nu mai au nevoie de scuze. Au nevoie de lideri și de administratori capabili să pună utilitatea publică pe primul loc și să transforme un teren risipit într-un proiect de succes: drumuri mai fluide, benzi dedicate, benzi de biciclete și spații verzi accesibile. Miza este simplă: vrem servicii și administrație de secol XXI sau rămânem captivii unor mentalități de stat depășite?
