Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Clujul model de bune practici cand vine vorba de stadioane si sali de sport.
Dupa ce in ultimii ani Craiova, Aradul sau Ploiestiul au copiat exemplul bun al Clujului privind constructia de stadioane, acum a venit si randul Sibiului sa inaugureze un stadion nou pentru competitiile sportive.
„Primul meci se va juca pe Stadion în 10 decembrie și sper ca echipa sibiană să aibă cât mai mulți suporteri alături, în tribune. Înaintea fluierului de început al partidei, va avea loc încă un moment special, organizat de Primăria Sibiu pentru a marca acest meci inaugural: un spectacol de lasere care va vorbi despre Sibiu și sport, cuvintele cheie ale unui proiect pe care l-am realizat cu sprijinul comunității și pentru comunitate”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Spectacolul cu lasere va începe de la ora 18.40, fiind realizat de o firmă cu experiență în astfel de proiecte: Laser Shows. „Prin urmare, cei care și-au cumpărat bilete pentru acest meci sunt rugați să ajungă pe Stadion până la ora 18.30 pentru a se putea bucura de un moment inedit”, precizează autoritățile locale.