efainlacluj.ro

CCR a declarat constituțională legea privind pensiile magistraților. Cine sunt judecătorii care au votat „pentru” și cine s-a opus

Judecătorii Curtea Constituțională a României au decis miercuri, după cinci amânări succesive, că legea care majorează vârsta de pensionare a magistraților și reduce cuantumul pensiei de serviciu este constituțională. Proiectul, asumat de Guvernul condus de Ilie Bolojan, urmează să fie trimis președintelui pentru promulgare.

Potrivit surselor HotNews, legea a trecut cu șase voturi din totalul de nouă judecători ai Curții.

Cine sunt cei șase judecători care au votat pentru respingerea sesizării și declararea legii ca fiind constituțională

Au votat pentru respingerea sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru declararea constituționalității legii următorii judecători:

  • Simina Tănăsescu
  • Iulia Scântei
  • Dacian Dragoș
  • Mihaela Ciochină
  • Csaba Asztalos
  • Mihai Busuioc

Votul lui Mihai Busuioc este considerat relevant în context politic, deoarece acesta a fost numit la CCR cu susținerea PSD și, în luna decembrie, a făcut parte din grupul de patru judecători care au părăsit sala de ședințe, blocând luarea unei decizii. De această dată însă, el a votat pentru respingerea sesizării și validarea legii.

Cine a votat pentru declararea legii ca neconstituțională

Pentru admiterea sesizării și declararea legii ca fiind neconstituțională au votat:

  • Bogdan Licu
  • Gheorghe Stan
  • Cristian Deliorga

Aceștia au făcut parte din grupul care, în luna decembrie, a părăsit sala de ședință și a contribuit la amânarea repetată a unei decizii. Toți patru – inclusiv Mihai Busuioc – au fost numiți la CCR cu susținerea PSD.

Ce urmează

Decizia Curții este definitivă și general obligatorie. În urma hotărârii, legea care modifică regimul pensiilor de serviciu ale magistraților va fi transmisă președintelui României pentru promulgare.

Tema pensiilor speciale rămâne una dintre cele mai sensibile din spațiul public, cu implicații majore în plan bugetar și în relația României cu instituțiile europene, în contextul reformelor asumate prin PNRR.

Read Previous

Curtea Constituțională a României: Legea privind pensiile magistraților este constituțională

Read Next

🚧 Stația de BUS Metro N va fi relocată temporar