Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
După 9 ani de mandat în care implicarea directă din postura de Președinte al României a fost vagă, Klaus Iohannis a promulgat astăzi cele două legi ale Educației, desprinse din programul „România Educată”.
“Mă bucur să marcăm astăzi, împreună, un moment cu un impact major pentru dezvoltarea societății noastre în viitor. „România Educată”, proiectul meu de suflet și o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior. Mai mult, am reușit ca, în pofida crizelor extrem de complicate din ultimii ani, să continuăm promovarea Proiectului și să obținem, în final, susținerea politică necesară adoptării noii legislații”, a declarat Iohannis.
“Obiectivul ambițios de a realiza o reformă cuprinzătoare a sistemului nostru de învățământ a însemnat un proces extrem de complex, laborios și de o anvergură fără precedent.
De astăzi însă, educația bazată pe valori ajunge, așadar, în centrul interesului public”, a declarat Iohannis.
DESPRE PROGRAMUL “ROMÂNIA EDUCATĂ”
“Proiectul „România Educată” își propune să fie punctul de pornire pentru tot ceea ce ar trebui să însemne un Proiect de țară autentic.
„România Educată” este proiectul generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani. Un proiect de o asemenea importanță pentru destinul unei națiuni trebuie să fie deschis către toți cei care vor să contribuie, cu responsabilitate, pentru a face posibilă punerea lui în practică.
În educație trebuie să existe consens, viziune și continuitate. O Românie Educată este construită de fiecare român în parte și de toți românii la un loc. De aceea, acest proiect este cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniu. La baza sa au stat principii clare: fiecare actor interesat trebuie să poată avea ocazia de a contribui și, prin aceasta, proiectul să își câștige legitimitatea și stabilitatea unei viziuni pentru educație asumate la nivel național. În acest fel, oricine ar avea putere de decizie în viitor ar transpune rezultatele proiectului în proiecte concrete, la presiunea cetățenilor României.
„România Educată” nu este primul demers care și-a propus să îmbunătățească învățământul românesc, dar este rezultatul maturității la care am ajuns în politicile educaționale. Am încercat să învățăm din lecțiile trecutului și să recunoaștem contribuțiile valoroase care au existat.
Le mulțumesc celor care au participat, într-o formă sau alta, la acest proces: elevi, studenți, profesori, experți, instituții publice, reprezentanți ai mediului privat, societate civilă, simpli cetățeni.” se arata in descrierea site-ului
