Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
SMART Mobility Cluj – ediția a V-a: Tehnologii de mobilitate pentru un viitor durabil prezentate în cel mai mare eveniment dedicat mobilității sustenabile din România.
“Am vazut astăzi, la evenimentul desfășurat pe esplanada dintre BT Arena și Cluj Arena prezentul și viitorul orașelor noastre, bazate pe alternative la mașina tradițională, pe energii verzi, regenerabile, pe mai multă sănătate și calitate a vieții în orașele noastre.
Revoluția în mobilitate nu este numai despre “verde”, este despre a crea un oraș în care să îți placă să trăiești, cu o calitate a vieții foarte bună.
Modelul de creștere economică bazat pe energiile vechi, combustibili fosili, își încheie ciclul, iar modelul bazat pe energiile verzi va deveni o necesitate. Tot ceea ce înseamnă componenta electrică, mașini și alte mijloace de transport verzi, nepoluante, vor deveni din ce în ce mai ieftine, mai accesibile și, până la urmă, norma. Obiectivul este ca cetățeanul să câștige din aceste transformări.
La Cluj-Napoca mobilitatea sustenabilă este unul dintre principalele obiective ale investițiilor în tranziția verde. În acest moment, 50% din flota de transport public a orașului este electrică, iar obiectivul nostru este ca până în anul 2028 întreaga flotă de transport în comun să fie verde și nepoluantă.” a spus Emil Boc









Un alt exemplu de politică publică pe care Primăria Cluj-Napoca o implementează pentru încurajarea mobilității alternative la mașină este Vinerea verde – o zi cu transport public gratuit, în fiecare săptămână.
La Smart mobility Cluj au fost prezentate mașini electrice, mașini hibride, stații de încărcare, sisteme verzi pentru autobuze și multe altele relevante în contextul unui oraș prieten cu pietonii și care vede valoarea transportului urban în comun.
Mai multe informații:
A 5-a ediție a Smart Mobility Cluj este în a doua zi de desfășurare în Cluj-Napoca. Evenimentul este dedicat conceptelor de mobilitate urbană sustenabilă, celor pasionați de inovație prin tehnologii de mobilitate sustenabilă și elemente cu impact în dezvoltarea urbană.
În cadrul Smart Mobility Cluj publicul a putut regăsi:
- Expuneri de autovehicule electrice / hibrid – cele mai noi modele ale mărcilor participante
- Expuneri de soluții de micro-mobilitate – biciclete, scutere, trotinete, motociclete
- Prezentări de modele prototip din activitatea de cercetare academică și privată
- Prezentări de proiecte, produse și concepte de mobilitate sustenabilă
- Interacțiuni cu elemente digitale și de inteligență artificială aplicate în dezvoltarea urbană
- Soluții inovative de stații de încărcare pentru vehicule electrice
- Workshop tematic pe soluții de dezvoltare urbană durabilă
- Expunerea proiectelor din Zona Metropolitană Cluj ce includ componente de sustenabilitate
- Test drive cu vehicule electrice și hibrid
Smart Mobility Cluj este dezvoltat de Asociația Centrul de Resurse pentru Eficiență Energetică (CREESC) cu sediul în Cluj-Napoca în parteneriat cu Transylvania Evolution. Evenimentul beneficiază de finanțare nerambursabilă cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în cuantum de 25.000 lei.