Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Lumea fotbalului este din nou în doliu. Jorge Costa, fost mare fundaș portughez și antrenor al CFR Cluj în sezonul 2011-2012, a murit la doar 53 de ani, în urma unui stop cardiac. Tragedia a avut loc la Porto, acolo unde, din 2024, Jorge Costa ocupa funcția de director sportiv la FC Porto, clubul unde și-a scris cea mai importantă pagină din cariera de jucător.
Vestea a șocat și lumea fotbalului românesc, unde Jorge Costa a lăsat o impresie puternică, în special la CFR Cluj și, mai târziu, la Gaz Metan Mediaș. În Gruia, a fost adus de fostul președinte Iuliu Mureșan, care a transmis un mesaj emoționant după dispariția tehnicianului portughez.
„Da, am aflat și eu. M-a întristat foarte tare această veste. Știu că a mai avut probleme cardiace în ultimii ani, a mai făcut un infarct. Era cardiac. Cred că și în urma eforturilor pe care le-a făcut ca sportiv. De data aceasta i-a fost fatal.”, a declarat Mureșan pentru DigiSport.
Fostul președinte al CFR-ului a vorbit și despre perioada în care Jorge Costa a locuit la Cluj alături de familia sa:
„Noi am colaborat foarte bine cu Jorge Costa, a fost un mare fotbalist, un bun antrenor și un mare om. Nu degeaba a fost căpitanul Portugaliei și al lui FC Porto. Un om de mare caracter. Avea bărbăție, era un lider adevărat. Când am auzit vestea, parcă mi-a picat ceva în cap. Are trei copii, erau mici când era el la Cluj. Știu că am avut mari probleme ca să le asigurăm școala. Norocul a fost că s-a făcut atunci o școală internațională privată și am putut să-i înscriem acolo.”
O carieră construită cu disciplină, curaj și determinare
Ca jucător, Jorge Costa a fost un simbol al lui FC Porto. A strâns 50 de selecții la naționala Portugaliei și a fost căpitanul echipei într-o perioadă de glorie. Alături de Porto, a cucerit numeroase trofee, inclusiv UEFA Champions League, iar stilul său de joc – agresiv, autoritar și curajos – l-a transformat într-un lider incontestabil.
După retragerea din activitate, Jorge Costa a început o carieră de antrenor care l-a purtat prin întreaga lume. A pregătit echipe precum Braga, Olhanense, AEL Limassol, Anorthosis Famagusta, Pacos Ferreira, Tours, Arouca, Farense, dar și formații din afara Europei, cum ar fi Mumbai City (India) sau naționala Gabonului.
În România, a avut două mandate. La CFR Cluj, în perioada 2011-2012, și la Gaz Metan Mediaș, între 2020 și 2021. Peste tot pe unde a fost, a lăsat imaginea unui profesionist exigent, dar echilibrat. Un antrenor care impunea respect, așa cum o făcuse și ca jucător.


