efainlacluj.ro

Lacurile Gilău, Someșul Cald și Tarnița vor avea plaje publice și pontoane, un pas important pentru “marea” Clujului!

Vești excelente pentru iubitorii de natură și relaxare din zona metropolitană a Clujului: lacurile Gilău, Someșul Cald și Tarnița vor avea plaje publice și pontoane amenajate, prevăzute oficial în noul Plan Urbanistic General al comunei Gilău.

Inițiativa vine în urma demersurilor Asociației Societatea Organizată Sustenabil (S.O.S.), în colaborare cu Primăria Gilău și proiectanții de la Raum, în cadrul campaniei „Someșul Nostru”, dedicată creării unui culoar verde-albastrucare să lege Clujul de Munții Apuseni, de-a lungul râului Someș.

Un vis care prinde contur: plaje publice la „marea Clujului”

Prin noile reglementări urbanistice, comunitatea clujeană face un pas important spre transformarea lacurilor de acumulare în spații accesibile tuturor.
„E un pas istoric pentru Cluj și pentru locuitorii din zonă. Plajele publice și pontoanele pot deveni repere turistice și de recreere, dar și exemple de dezvoltare sustenabilă”, transmit reprezentanții asociației.

Totuși, aceștia atrag atenția că reglementările trebuie urmate de acțiune concretă. Asociația propune Primăriei Gilău să colaboreze cu experții clujeni în proiecte de regenerare urbană și sustenabilitate pentru identificarea surselor de finanțare necesare amenajării plajelor.

Un “Someș Expres” până în Apuseni

S.O.S. reia și propunerea pentru „Someș Expres”, o rută alternativă de transport care ar putea conecta Clujul, Floreștiul și Gilăul cu zona lacurilor și cu Munții Apuseni – fără trafic auto.
Scopul este clar: un acces rapid, ecologic și sigur pentru locuitorii din zona metropolitană și turiști, fie pe jos, cu bicicleta sau cu transport public.

„Culoarul metropolitan la Someș trebuie finalizat urgent. Doar așa putem crea o legătură naturală, continuă, de la Cluj până în Apuseni, fără aglomerație și poluare”, se arată în comunicat.

Arii naturale protejate – pentru un viitor sustenabil

Asociația solicită și reactivarea statutului de arii naturale protejate pentru lacurile Gilău, Someșul Cald și Tarnița, propunere existentă încă din 1994, la inițiativa Clubului de Cicloturism “Napoca”.
Printre propunerile pentru Inelul Verde Metropolitan se numără:

  • panouri educative despre biodiversitate,
  • trasee turistice tematice,
  • formarea unor custozi ai zonei naturale.

Aceste obiective se regăsesc și în inițiativele Rețelei pentru Natură Urbană, din care face parte asociația.

Read Previous

Producători de top din România prezenți în acest weekend la HomeExpo 2025 în Atriumul Iulius Mall din Cluj.

Read Next

România este pe locul 6 în Europa la producția de mașini fabricate