O clujeanca de doar 20 de ani va reprezenta Romania la Eurovision. Asculta piesa AICI!

Roxen va interpreta piesa „Amnesia” la Eurovision 2021. Pentru piesa aleasă de juriu a fost realizat și un videoclip, regizat de Bogdan Păun.

Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet formează juriul care a decis, anul acesta, piesa României la Eurovision.

“Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus.

Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce.

O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat.

Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată”, a declarat Roxen.

“În clip, am încercat să redăm cât mai bine mesajul piesei și să ținem foarte mult cont de faptul că este unul personal pentru Roxen.

Mă bucur de fiecare dată când lucrăm împreună și mai ales că am reînceput treaba pentru Eurovision.

Ne place foarte tare ce a ieșit și sperăm că și vouă”, a spus Bogdan Păun, regizorul videoclipului.

„Anul 2020 a fost atât de complicat pentru noi toți, încât mulți l-am vrea uitat, închis undeva într-un colț al minții noastre. „Amnesia” este un cântec puternic, cu un mesaj pe măsură, iar lui Roxen i se potrivește perfect. Suntem puternic afectați de aceste vremuri, oricât am ascunde aceste lucruri.

Cred că piesa are un potențial imens, este genul pe care poți să îl placi sau nu, dar nu poți să-l uiți.

Pentru noi, urmează o perioada foarte aglomerată, cu filmări pentru postcardul României și live-on-tape, întâlnirea șefilor de delegații și pregătirea show-ului”, subliniază Liana Stanciu, șefa delegației României.

E fain la Cluj

Read Previous

📸Imagini. Vezi cum vor arata strazile de langa Parcul Central dupa modernizare

Read Next

Fenomen spectaculos la Cluj. Vezi Imagini

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *