Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Un nou incident revoltător tulbură imaginea transportului public din Cluj-Napoca. O tânără susține că a fost victima unui abuz de putere din partea a doi controlori ai Companiei de Transport Public (CTP), care ar fi împins-o înapoi pe scaun și ar fi împiedicat-o să coboare din autobuz, deși avea biletul achitat.
Incidentul a avut loc într-o seară, în jurul orei 19:30, la bordul autobuzului de pe linia 3. Tânăra s-a urcat în mijlocul de transport din stația Cipariu și a încercat imediat să achite călătoria cu telefonul mobil. Din cauza unei defecțiuni la aparatul POS din partea din spate a vehiculului care era blocat plata nu a putut fi procesată pe loc.
video mai 👇
Abonamentul a fost achitat abia în stația următoare, Avram Iancu. Tot în acea stație au urcat și cei doi controlori CTP, care au refuzat să ia în considerare faptul că tranzacția fusese finalizată și i-au transmis fetei că biletul nu este valabil, pe motiv că plata nu s-a efectuat exact în stația de îmbarcare.
Bruscată, intimidată și blocată în vehicul
Situația a escaladat rapid în momentul în care tânăra a încercat să coboare din autobuz. Conform mărturiei acesteia, unul dintre controlori a intervenit fizic, împingând-o înapoi pe scaun și interzicându-i să părăsească mijlocul de transport.
Afectată de atitudinea agresivă a angajaților CTP — despre care susține că miroseau a alcool — și de cerința acestora de a coborî împreună la o altă stație, tânăra a suferit un atac de panică în fața celorlalți pasageri. Victima consideră că nu este un caz izolat și că unii controlori vizează în mod intenționat persoane vulnerabile, cum ar fi femei singure care se întorc seara de la muncă sau vârstnici.
Solidaritate între călători
Controlorii i-au impus tinerei o amendă de 84 de lei. Pentru că avea asupra ei doar 70 de lei, diferența de 14 lei a fost achitată de un alt pasager aflat în autobuz, care a intervenit pentru a deamorsa momentul tensionat. Tânăra a lansat acum un apel pe rețelele sociale pentru a-l găsi pe bărbatul generos și a-i restitui suma oferită.
Acuzațiile au fost făcute publice prin intermediul unui videoclip postat pe platforma TikTok (pe contul alexandra_kitchen21), stârnind valuri de reacții și indignare în rândul clujenilor. Comunitatea locală cere măsuri urgente și verificări din partea conducerii CTP cu privire la comportamentul și conduita angajaților responsabili cu verificarea titlurilor de călătorie


