efainlacluj.ro

Sprijin financiar pentru unitățile de cult din Cluj-Napoca: oportunitate pentru dezvoltare și conservare

⛪Anunț de participare privind acordarea de sprijin financiar de la bugetul local pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România

Municipiul Cluj-Napoca anunță acordarea de sprijin de la bugetul local pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, conform O.G. nr. 82/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare ale Legii nr. 384/2023, și H.G. nr. 1470/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul fiscal 2024.

Reglementări legale:
– O.G. nr. 82/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare ale Legii nr. 384/2023, și H.G. nr. 1470/2002, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentul privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, conform O.G. nr. 82/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare ale Legii nr. 384/2023, și H.G. nr. 1470/2002, cu modificările și completările ulterioare, adoptat de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin HCL nr. 924/2017, modificată și completată prin HCL nr. 43/2019. Acest document poate fi consultat pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca www.primariaclujnapoca.ro , secțiunea Economie/ Finanțări nerambursabile de la bugetul local/ Unități de cult /Regulament.

Sprijinul financiar de la bugetul local se poate acorda pentru completarea fondurilor proprii ale unităților de cult pentru următoarele destinații:

  • întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse și a așezămintelor de asistență socială și medicală,
  • proiectarea, construirea ori repararea lăcașurilor de cult,
  • conservarea și întreținerea bunurilor aparținând cultelor și care fac parte din patrimoniul cultural național mobil,
  • amenajarea și întreținerea muzeelor cultural-religioase și colecțiilor muzeale,
  • proiectarea, construirea și repararea sediilor administrative ale eparhiilor, protopopiatelor, parohiilor sau ale centrelor de cult, a cimitirelor, a sediilor unităților de învățământ proprietate a cultelor recunoscute,
  • proiectarea, construirea, amenajarea și repararea clădirilor având destinația de locuințe de serviciu ale personalului clerical, așezămintelor de asistență socială și medicală ale unităților de cult,
  • activitățile de asistență socială și medicală susținute de acestea,
  • achiziția de mijloace fixe potrivit listei de investiții necesare dotării lăcașurilor de cult, așezămintelor sociale și celor medicale, instituțiilor media, muzeale ale cultelor religioase,
  • realizarea de producții audio-video despre activitățile cultelor religioase.

Documentația de solicitare a sprijinului financiar se poate depune într-un exemplar scris la Serviciul de Informare pentru Cetățeni, Calea Moților nr. 5-7, Cluj-Napoca, precum și online cu semnătură electronică calificată pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro secțiunea Administrație – Servicii online – Depune cereri – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive sau www.edirect.e-guvernare.ro .

Perioada de depunere a cererilor de sprijin financiar este până în 26.03.2024.

Informații suplimentare se pot obține de la Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Calea Moților nr. 3-5, etajul I, sala 16, telefon 0264-596030, interior 5192.

Read Previous

Aparatură robotizată destinată recuperării medicale la Spitalul de Recuperare din Cluj.

Read Next

România are cele mai multe absolvente din UE în domeniile STEM: științe naturale, matematică, inginerie etc