Vestul Sălbatic de pe lacurile Clujului: Cum au transformat „meșterii de ocazie” Tarnița și Belișul într-un cimitir de pontoane improvizate

Un peisaj montan spectaculos, aer curat și ape de un verde smarald, toate umbrite de o junglă administrativă în care oricine are câteva țevi de fier, niște butoaie din plastic și scânduri își poate adjudeca un colț de lac.

Lacurile de acumulare Tarnița și Beliș-Fântânele, două dintre cele mai importante bijuterii ale județului Cluj, au devenit scenografia preferată pentru un spectacol grotesc al improvizației. Departe de a fi destinații turistice îngrijite, malurile și apele acestor lacuri sunt sufocate de zeci de pontoane și platforme plutitoare care pare că sfidează orice normă de siguranță, mediu sau estetică.

„Trei fiare, patru butoaie și gata insula”

Rețeta după care se extinde această rețea ilegală este de o simplitate dezarmantă:

• Structuri din metal ruginite, suduri făcute „pe genunchi” și balustrade vopsite strident.
• Sisteme de flotabilitate toxice, realizate din tuburi din plastic, butoaie de deșeuri, cauciucuri vechi de mașină atașate pe margine drept amortizoare.
• Construcții fixe pe mal, realizate din bca, bolțari și grinzi din lemn amplasate direct pe versanții erodați, fără nicio autorizație de construire.

Imaginile surprinse la fața locului vorbesc de la sine: de la platforme albastre cu mese de picnic adăpostite sub prelate improvizate, până la terase rustice ancorate improvizat cu lanțuri sau parâme de copacii de pe mal. Pe unele dintre ele, oamenii se relaxează la soare fără să conștientizeze (sau fără să le pese de) pericolul la care se expun sau de impactul vizual și ecologic pe care îl provoacă.

„Două-trei fiare, câteva butoaie și ceva lemn… facem cumva, tată, să o punem de un ponton!” — pare să fie deviza nescrisă a celor care ocupă domeniul public fără nicio reținere.

Dezastrul ecologic din adâncuri: Ce nu se vede de la suprafață

Dacă la suprafață pontoanele arată ca niște „hidoșenii” arhitecturale, sub apă dezastrul este și mai mare:

1. Poluare cu rugină și microplastic: În lipsa unei întrețineri periodice, vopseaua de proastă calitate se cojește, fiarele nereglementate ruginesc direct în apa din care se alimentează comunități, iar plasticul butoaielor degradate de soare și îngheț ajunge în ecosistem.
2. Epave abandonate: Când o astfel de ambarcațiune improvizată cedează sau se scufundă parțial, proprietarii uită de ea. Rămân în urmă deșeuri greu de extras, ancorate în adâncuri, adevărate capcane pentru faună și pentru cei care practică sporturi acvatice.
3. Eroziunea malurilor: Săpăturile neautorizate pentru ancorarea structurilor pe uscat destabilizează versanții și distrug vegetația spontană.

Legea junglei și impunitatea de pe apă

Cum s-a ajuns aici? Răspunsul scurt: lipsa de fermitate a autorităților și pasarea responsabilității. Între Apele Române, Romsilva, gărzile de mediu și primăriile locale, haosul de pe Tarnița și Beliș a înflorit ani de-a rândul.

În timp ce turiștii de bună-credință caută o oază de liniște și natură intactă, lacurile muntoase din Cluj riscă să devină niște bazine industriale acoperite de deșeuri plutitoare. Până când autoritățile nu vor interveni cu amenzi drastice, ridicări de pontoane și controale la sânge, „legea junglei” va continua să domine apele Apusenilor.