Clujenii din Zorilor vor avea un nou parc. Foto & Video

Parcul Zorilor – Parcul de pe strada Observatorului, din cartierul Zorilor, va fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local în ședința de săptămâna următoare. 

Terenul pe care va fi amenajat parcul din cartierul Zorilor – zona Observator – are o suprafață de peste 1,2 ha, obținută în urma exproprierilor și este foarte accesibil folosind mijloacele de transport public. 

Aici vor fi plantați 180 arbori și 240 arbuști, pe lângă cei existenți. Se vor amenaja spații de joacă pentru copii, zone de recreere și fitness în aer liber. 

Sistemul inteligent de irigație va reduce costurile de întreținere și va păstra vie vegetația în timpul perioadelor secetoase. Proiectul include și un nou sistem de iluminat prevăzut, cu tehnologie LED și telegestiune, similar cu sistemele utilizate în alte proiecte cu fonduri europene implementate. Întreaga infrastructură tehnico-edilitară va fi amplasată în subteran, iar amenajarea parcului abordată într-o manieră integrată, cu atenție la deplasările pedestre și velo”, a precizat primarul Emil Boc. 

E fain la Cluj

Read Previous

Artistii clujeni sub zodia pandemiei

Read Next

Banca Transilvania va sustine Echipele Nationale de Fotbal

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *