efainlacluj.ro

Coada de sute de metri la centrul de vaccinare drive-through de la Sala Sporturilor Horia Demian. FOTO drona

În Cluj-Napoca s-a deschis luni la prânz al doilea centru de vaccinare drive-through din țară, după cel de la Deva. Chiar înainte de inaugurarea centrului, în parcarea Sălii Sporturilor din municipiu, acolo unde este deschis centrul, oamenii stăteau deja cu mașinile la coadă, așteptând să se poată vaccina.

În urmă cu două săptămâni, premierul Florin Cîțu anunțase chiar la Cluj-Napoca  introducerea acestei noi proceduri de vaccinare în România.

Centrul de vaccinare drive-through s-a deschis la ora 13.00, în parcarea Sălii Sporturilor. Programul acestui centru de vaccinare este de luni până duminică în intervalul orar 8:00 – 20:00.

Tipul vaccinului administrat este Pfizer-BioNTech. Pentru vaccinare nu este nevoie de programare în Platforma RoVaccinare, imunizarea făcându-se direct în maşină.

Se pot vaccina concomitent patru persoane. Procedura este simplă: trebuie să completeze întâi un formular, le este luată temperatura și apoi sunt vaccinate. Cei care doresc să se vaccineze trebuie să vină doar cu buletinul.

Primarul Emil Boc a declarat la Digi24 că scăderea ratei de infectare în Cluj la 3.29 la mia de locuitori arată că vaccinul, testarea și respectarea măsurilor sunt singurele care ajută să revenim la normalitate, la redeschiderea economiei, a sălilor de spectacol, a restaurantelor, la reluarea festivalurilor.

Altă cale mai bună până acum omenirea nu a inventat de 2000 de ani. Decât prin vaccinare. E calea cea mai sigură. Deschidem aceste centre mobile, astfel încât oamenii să vină fără planificare să se poată vaccina direct în mașină.

Vom continua această activitate, vom recomanda și alte măsuri, dorim să ajungem cu vaccinul cât mai aproape de oameni, lângă biserici, lângă locuințele lor, la comunitățile defavorizate.

Vrem să creăm alternative, să nu ajungem în situația în care să avem doze, dar oamenii să nu dorească să se vaccineze”, a spus Emil Boc.

Read Previous

Clujenii au scapat de ”carantina de weekend”

Read Next

VIDEO. Ziua de Paste cu bunica din Lenuța din Chinteni 😀

Leave a Reply